Antena 3 CNN Actualitate Incident aviatic. O aeronavă cu 204 pasageri la bord s-a întors de urgență pe aeroportul din Bali

Incident aviatic. O aeronavă cu 204 pasageri la bord s-a întors de urgență pe aeroportul din Bali

<1 minut de citit Publicat la 08:15 07 Mai 2016 Modificat la 08:15 07 Mai 2016

Turbulenţe aeriene puternice au cauzat sâmbătă rănirea a douăsprezece persoane aflate într-un avion al companiei Hong Kong Airlines, care a fost nevoit să revină pe aeroportul din insula indoneziană Bali, relatează DPA.

Persoanele rănite, printre care trei membri ai echipajului, au fost internate într-un spital din Bali, a declarat Sherly Yunita, purtătoare de cuvânt a aeroportului internaţional Ngurah Rai din Bali.

Alte şase persoane, aflate în stare de şoc, au fost tratate în clinica aeroportului.

Avionul, care decolase din Bali cu destinaţia Hong Kong, avea la bord 204 pasageri şi cei 12 membri ai echipajului.

Incidentul survine la trei zile după ce 31 de persoane au fost rănite în timp ce se aflau într-un avion al companiei Etihad Airways intrat într-o zonă cu turbulenţe aeriene violente, în timpul unui zbor de la Abu Dhabi la Jakarta.

Trei dintre pasageri au suferit fracturi de coloană vertebrală, iar alţii au întâmpinat dificultăţi respiratorii. Avionul efectua zborul EY474, de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) către aeroportul internaţional Sukarno-Hatta din capitala indoneziană, când a intrat într-o zonă cu turbulenţe puternice, cu numai 45 de minute înainte de aterizare.

Majoritatea pasagerilor erau musulmani indonezieni care se întorceau de la pelerinajul Umrah.

Etichete: incident aviatic
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole