Antena 3 CNN Sport Off Sport Închisoare pe viaţă pentru fostul medic al lotului de gimnastică al SUA

Închisoare pe viaţă pentru fostul medic al lotului de gimnastică al SUA

1 minut de citit Publicat la 11:19 25 Ian 2018 Modificat la 11:19 25 Ian 2018

Fostul medic al lotului naţional de gimnastică al Statelor Unite, Larry Nassar, acuzat de multiple abuzuri sexuale asupra tinerelor gimnaste, îşi va sfârşi zilele în închisoare după ce a fost condamnat la o grea pedeapsă într-un proces istoric în care victimele, campioane sau anonime, au depus mărturie împotriva agresorului lor.

"Tocmai am semnat condamnarea dumneavoastră la moarte", a afirmat judecătoarea Rosemarie Aquilina, pronunţând o pedeapsă între 40 şi 175 de ani de închisoare pentru şapte capete de acuzare. Această sentinţă se adaugă unei condamnări de 60 de ani pentru deţinere de material pornografic, un dosar anex.

"Nu meritaţi să mai ieşiţi din închisoare", a mai spus judecătoarea, mulţumind în acelaşi timp "supravieţuitoarelor" care au venit să depună mărturie.

În total, instanţa a primit 160 de mărturii de la victime, între care nume mari ale gimnasticii, care au relatat calvarul prin care au trecut şi dificultatea de a se vindeca.

"El a furat victimelor sale inocenţa, a minţit şi a abuzat părinţii acestor fete, comunitatea şi lumea întreagă care avea încredere în medici", a declarat, la rândul său, procuroarea Angela Povilaitis în rechizitoriu.

Într-o scurtă declaraţie, Larry Nassar s-a întors către victime şi şi-a cerut scuze pentru "durerea, traumatismul şi distrugerea emoţională" pe care le-a provocat.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole