Antena 3 CNN Actualitate Locale Închisoare, timp de doi ani și jumătate, pentru un bărbat care a ucis un câine, în Sibiu

Închisoare, timp de doi ani și jumătate, pentru un bărbat care a ucis un câine, în Sibiu

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 13:44 15 Iun 2023 Modificat la 15:03 15 Iun 2023

Incidentul terifiant s-a petrecut în vara anului 2022, în comuna Țichindeal. Atunci, un bărbat a fost filmat în timp ce lovea doi câini, iar pe unul dintre el l-a omorât cu o furcă. Imaginile au ajuns virale pe rețelele de socializare, în luna februarie a acestui an.

Agresorul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut, pe numele lui fiind deschis un dosar penal pentru ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept, respectiv schingiuirea animalelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004 republicată”.

Dosarul a fost trimis spre judecată la Judecătoria Agnita, zilele trecute fiind pronunțată prima sentință pe fond: 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Citește și: A primit a doua şansă la viaţă | Un câine, captiv de peste 24 de ore într-o conductă îngustă, a fost salvat de pompierii hunedoreni

”Condamna pe inculpatul H.P., căsătorit, situație militară recrut, studii gimnaziale, fără ocupație, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept. In baza art. 25 alin. 3 lit. b) din LEGEA nr. 205 din 26 mai 2004 , cu aplicarea art.396 alin.1, 2 ,10 rap. la art. 374 al. 4 C. pr. Penală, condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an si 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de schingiuire a animalelor. În baza art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin.1 lit. b C. penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 6 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsa ), executând în final pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare”, se arată în sentința judecătoriei Agnita.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată, potrivit turnulsfatului.ro.

Etichete: Sibiu caine
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole