Antena 3 CNN Actualitate Compania ce își închide fabrica din România, după ce a investit 140 de milioane de euro în ea, inclusiv fonduri UE

Compania ce își închide fabrica din România, după ce a investit 140 de milioane de euro în ea, inclusiv fonduri UE

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:55 06 Dec 2023 Modificat la 19:55 06 Dec 2023

Este vorba despre gigantul Clariant, care își închide fabrica de bioetanol, din Podari, județul Dolj. Fabrica a fost deschisă în anul 2022.

Conducerea companiei spune că a luat decizia aceasta din cauza unor pierderi financiare continue, fapt pentru care fabrica din Podari nu-și mai poate justifica o continuare a producției, întrucât aceasta ar duce la ”cheltuieli de capital suplimentare semnificative”.

Odată cu închiderea fabricii din România, compania elvețiană fondată în 1995 va renunța la 120 de angajați. De asemenea, decizia de reducere a operațiunilor din Germania va afecta  50 de salariați, precizează agenția de presă Reuters.

”După o analiză atentă a tuturor opțiunilor strategice, am decis să închidem operațiunea Podari. Vom lucra îndeaproape cu reprezentanții angajaților din România și Germania și ne angajăm să găsim cele mai responsabile soluții din punct de vedere social. Pentru o companie care se concentrează pe inovare, este necesar să luăm decizii ferme atunci când un proiect nu îndeplinește așteptările și să executăm și riguros strategia noastră de creștere sustenabilă”, a declarat Conrad Keijzer, CEO al Clariant.

Elvețienii au hotărât să deschidă fabrica din Podari în 2017. Producția a încput în 2022, după ce aici s-au investit 140 de milioane de euro, din care 40 milioane euro din fonduri UE.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole