”Împreună cu colega mea, secretar de stat Adriana Pistol, am avut azi (miercuri - n.r.) o ședință cu reprezentanții medicilor de familie despre integrarea activității de vaccinare anti-COVID-19 în Programul de Vaccinare al Ministerului Sănătății.
I-am informat pe toți colegii că misiunea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea se va încheia în săptămânile viitoare, iar mai departe vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie”, anunță Andrei Baciu, care a preluat șefia CNCAV.
Andrei Baciu spune că medicii de familie au vaccinat peste 1,1 milioane de români.
”I-am asigurat de asemenea de sprijinul Ministerului Sănătății pentru ca vaccinarea să se desfășoare în continuare așa cum trebuie”, conchide Baciu.