Un înalt oficial al administrației Biden a declarat că există un acord cadru prin încetarea focului în Gaza pentru șase săptămâni, pe care Israelul l-a acceptat mai mult sau mai puțin.
Oficialul spune că punctul nevralgic este că Hamas nu a fost de acord cu o anumită categorie de ostatici.
Acest anunț vine la foarte scurt timp după un alt anunț în care un oficial egiptean a transmis că vor fi reluate mâine la Cairo discuțiile cu privire la eliberarea ostaticilor, însă Israelul a declarat că nu va fi de acord cu aceste negocieri până când Hamas nu va oferi numele ostaticilor care sunt încă în viață.
O a doua fază ar urma să fie elaborată pe parcursul celor șase săptămâni "pentru a construi ceva mai durabil", a declarat oficialul.