Antena 3 CNN Meteo Încep ploile de toamnă în București: Prognoza meteo pentru Capitală, în primele zile de școală

Încep ploile de toamnă în București: Prognoza meteo pentru Capitală, în primele zile de școală

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:10 09 Sep 2024 Modificat la 11:10 09 Sep 2024

Vremea va deveni uşor instabilă în Bucureşti, iar începând de marţi seara vor fi înnorări şi ploi slabe, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, pe durata zilei de 10 septembrie, în intervalul orar 9:00 - 21:00, cerul va deveni temporar noros. Spre sfârşitul intervalului va ploua slab şi vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

ANM a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabile pe parcursul zilei de marţi în zone din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş.

Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 6:00 - 21:00, în aceste zone vor fi averse însemnate cantitativ şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp, izolat de peste 30 - 40 l/mp.

Meteorologii atenţionează că, pe parcursul zilei de luni, 9 septembrie, vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, cu viteze, în general, de 50 - 60 km/h.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole