Antena 3 CNN Externe Încep audierile pentru membrii administrației Trump 2.0. Cine sunt cei care vor face parte din noua echipă de la Casa Albă

Încep audierile pentru membrii administrației Trump 2.0. Cine sunt cei care vor face parte din noua echipă de la Casa Albă

Adrian Dumitru
6 minute de citit Publicat la 17:16 13 Ian 2025 Modificat la 22:12 13 Ian 2025

Cei nominalizaţi de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, pentru a face parte din cel de-al doilea cabinet al său, între care controversatul Pete Hegseth la conducerea Pentagonului şi „şoimul” Marco Rubio ca secretar de stat, vor fi audiaţi, începând de marţi, în Senatul SUA pentru a fi confirmaţi în funcţie.

Constituţia SUA prevede că preşedintele desemnează membrii cabinetului, iar Senatul îşi „dă consimțământul” printr-un vot majoritar.

Fiecare dintre nominalizaţi trebuie să primească sprijinul unei majorităţi simple a senatorilor. Înainte de a face acest lucru, aceştia trebuie să se prezinte personal în faţa comisiilor relevante - cum ar fi Comisia Juridică în cazul procurorului general - şi să răspundă la întrebări despre obiectivele lor pentru postul pe care îl vizează sau despre traiectoria lor profesională.

După audieri, comisiile trimit plenului un raport în care recomandă sau nu candidatul, deşi există şi posibilitatea de a nu emite nici un raport, în această situaţie candidatura fiind anulată.

Partidul Republican, din care face parte Trump, dispune de majoritate în ambele camere. În Senat, republicanii au 53 din cele 100 de mandate, aşa că ar putea fi permise până la trei „dezertări” atunci când vine vorba despre aprobarea candidaţilor.

Deşi este de aşteptat ca majoritatea candidaţilor să fie aprobaţi, unii dintre ei se confruntă cu controverse care le-ar putea complica confirmarea. Dacă un candidat este respins, ar fi a patra oară în istoria ţării când Senatul ar refuza aprobarea unui candidat nominalizat de preşedintele ales.

Acuzaţii de agresiune sexuală

Unul dintre cei mai controversaţi nominalizaţi este Hegseth, un comentator al reţelei conservatoare Fox şi desemnat drept secretar al apărării. El va fi audiat marți.

Hegseth a fost implicat într-un scandal ca urmare a unui caz de agresiune sexuală şi a presupuselor sale probleme cu alcoolul. În 2017, Hegseth a fost denunţat de o femeie care a susţinut că a agresat-o sexual. Cazul nu a ajuns în instanţă pentru că, potrivit unor declaraţii consemnate de The Washington Post, Hegseth a plătit în schimbul tăcerii reclamantei pentru a-şi proteja locul de muncă.

Veteran al războaielor din Irak şi Afganistan, Hegseth este cunoscut pentru apărarea politicilor considerate de extremă dreapta, cum ar fi militarizarea graniţei cu Mexicul şi restricţiile asupra drepturilor persoanelor transgender.

Un alt personaj cunoscut care va fi audiat, de această dată miercuri, este Pam Bondi, fostă procuroare generală a Floridei (2011-2019), propusă pentru postul de la Departamentul Justiției.

Când a anunţat numirea ei, Trump a lăudat-o pentru că este „foarte dură cu infractorii violenţi” şi pentru că a reuşit să facă „străzile sigure pentru familiile din Florida”.

În calitate de nominalizată la funcţia de procuror general, post în care Trump căuta pe cineva în care să aibă deplină încredere, Bondi îl înlocuieşte pe fostul congresman republican Matt Gaetz, care şi-a retras candidatura pe fondul acuzaţiilor de consum de droguri şi relaţii cu minore.

Un „şoim” pentru politica externă

Un alt personaj marcant din rândurile republicanilor care va fi supus examinării Senatului, miercuri, va fi Marco Rubio, senator pentru statul Florida din 2011 şi considerat un „şoim” în politica externă, cu poziţii în favoarea unei linii dure faţă de China şi Iran şi cu sancţiuni împotriva Cubei, Venezuelei şi Nicaraguei.

Dacă va obţine confirmarea din partea Senatului, ceea ce pare a fi aproape sigur, Rubio ar deveni primul „latino” care va deţine cel mai important post din diplomaţia americană. În calitate de şef al Departamentului de Stat, Rubio va gestiona serviciul extern al SUA, îl va consilia pe Trump cu privire la numirile diplomatice şi va conduce negocieri cu liderii străini în numele administraţiei SUA.

Născut la Miami şi de origine cubaneză, Rubio a fost unul dintre contracandidaţii lui Trump la alegerile preliminare din 2016 ale Partidului Republican pentru nominalizarea candidatului său la alegerile prezidenţiale. La acel moment, relațiile dintre cei doi au fost foarte tensionate, Trump dându-i lui Rubio porecla „Little Marco” (n. red. - micuțul Marco).

Cu toate acestea, Rubio a devenit curând unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Trump, în special în ceea ce priveşte politica faţă de America Latină în timpul primului mandat al magnatului (2017-2021).

O altă audiere care se anunţă controversată, tot miercuri, va fi cea a guvernatoarei din Dakota de Sud, Kristi Noem, pe care Trump o luase chiar în considerare să-i fie vicepreşedintă, dar care a căzut în dizgraţie după ce a dezvăluit într-o carte că şi-a ucis câinele de vânătoare de numai 14 luni pentru că a considerat că era „imposibil de dresat”.

Ea ar urma să conducă Homeland Security, una dintre cele mai mari agenţii ale guvernului, parte integrantă a angajamentului lui Trump de a securiza graniţa şi de a efectua o operaţiune masivă de deportare.

Fostul congresman de Georgia Doug Collins, nominalizat de Trump pentru funcţia de secretar pentru problemele veteranilor, va fi audiat, marţi, potrivit 6 ABC, post din statul Delaware. Collins este pastor baptist, fost capelan al Marinei SUA şi colonel în Rezerva Forţelor Aeriene.

Doug Burgum, fostul guvernator al Dakotei de Nord şi om de afaceri, va fi audiat, marţi, pentru funcţia de secretar la Departamentul de Interne, care se ocupă de gestionarea teritoriilor federale.

Burgum, care l-a susţinut pe Trump după ce a pus capăt propriei sale candidaturi prezidenţiale în 2024 şi a făcut campanie pentru el, a fost, de asemenea, selectat să conducă Consiliul Naţional al Energiei. Trump a anunţat că respectivul consiliu va încerca să stabilească „dominanţa energetică” a SUA în întreaga lume.

Sean Duffy, fost congresman de Wisconsin şi coprezentator la Fox Business, va fi audiat, miercuri, pentru postul de secretar al Departamentului de Transport, care supervizează conductele, căile ferate, maşinile, camioanele, companiile aeriene şi sistemele de transport în masă, precum şi finanţarea autostrăzilor.

Tot miercuri va fi audiat şi John Ratcliffe, directorul de informaţii naţionale în ultimele luni ale primului mandat al lui Trump. De data aceasta, fostul congresman din Texas urmează să conducă principala agenţie de spionaj a SUA, CIA, responsabilă de operaţiunile secrete în străinătate şi de colectarea de date despre adversarii americani.

Chris Wright, antreprenor şi fost director în industria de petrol şi gaze, care a fost una dintre vocile cele mai puternice ale industriei împotriva eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, este audiat, miercuri, pentru funcţia de secretar la Departamentul Energiei. În această calitate, el ar urma să supravegheze generarea şi utilizarea energiei în Statele Unite, precum şi stocul de arme nucleare al țării.

Russell Vought, director al Oficiului pentru Management şi Buget în primul mandat al lui Trump, va fi audiat, miercuri, tot pentru acest post. Vought a fost puternic implicat în „Proiectul 2025”, un plan conservator pentru al doilea mandat al lui Trump de care candidatul republican a încercat să se distanţeze în timpul campaniei electorale. Directorul de buget supraveghează construirea bugetului preşedintelui şi revizuieşte regulamentele propuse.

Joi, fostul jucător NFL Scott Turner va fi audiat pentru funcţia de secretar la Departamentul de Locuinţe şi Dezvoltare Urbană. Turner este mentor de profesie, pastor şi fost membru al Camerei Reprezentanţilor din Texas. Departamentul menţionat este însărcinat să răspundă nevoilor țării în materie de locuinţe şi să promoveze legi privind locuinţele echitabile şi gestionează locuinţele pentru cei mai săraci americani.

Fost congresman de New York, Lee Zeldin, care a fost nominalizat de Trump la conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, va fi audiat la rândul său, joi. Agenţia este însărcinată cu aspecte legate de protecţia mediului, efectuarea de evaluări, cercetare, educaţie şi menţinerea şi punerea în aplicare a standardelor naţionale.

Miliardarul Scott Bessent, din Carolina de Sud, va fi audiat, joi, pentru funcţia de secretar al Departamentului Trezoreriei. Bessent va fi primul membru al cabinetului care a declarat deschis că face parte din comunitatea LGBTQ confirmat de Senat într-o administraţie republicană. Şeful trezoreriei ajută la formularea politicii financiare, economice şi fiscale şi la gestionarea datoriei publice.

Deocamdată nu au fost programate audieri pentru toate nominalizările lui Trump, inclusiv pentru unele dintre cele mai controversate, cum este cazul lui Robert F. Kennedy Jr., un antivaccinist declarat, desemnat să conducă Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane, sau al lui Tulsi Gabbard, o fostă democrată cunoscută pentru promovarea unei teorii a conspiraţiei lansate de ruşi, aleasă de Trump ca şefa Serviciului Naţional de Informaţii.

Este, totodată, cazul lui Kash Patel, fost consilier al lui Trump, desemnat să conducă FBI, şi care a scris o carte - „Gangsteri guvernamentali. Statul Profund, Adevărul şi Bătălia pentru Salvarea Democraţiei”, în care condamnă persoanele aflate la conducerea FBI drept duşmani ai poporului.

Mai urmează să fie stabilite datele audierilor şi pentru candidaţii la Departamentul Comerţului - Howard Lutnick, Departamentul Educaţiei - Linda McMahon, Departamentul Agriculturii - Brooke Rollins şi pentru Elise Stefanik, nominalizată ca ambasadoare a SUA la ONU.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole