Antena 3 CNN International News Incendiu devastator la un spital COVID-19 din Irak

Incendiu devastator la un spital COVID-19 din Irak

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 08:51 13 Iul 2021 Modificat la 08:55 13 Iul 2021

Incendiul a izbucnit luni într-o unitate medicală din orașul Nasiriya, aflat în sud-estul Irakului.

Cauza incendiului este neclară pentru moment, dar primele informații vorbesc despre o explozie a unor tuburi de oxigen.

Secția unde a avut loc tragedia avea o capacitate de 70 de paturi și a fost construită cu doar trei luni înainte.

Victimele au murit de arsuri şi căutările continuă, a spus Haydar al-Zamili, purtătorul de cuvânt al autorităţilor sanitare locale. Acesta a transmis și că există temeri că oameni ar putea încă să fie captivi în interiorul clădirii și se fac eforturi pentru a-i găsi.

Prim-ministrul Mustafa al-Kadhimi a avut întâlniri urgente cu miniștrii și a dispus suspendarea și arestarea managerilor din sănătate și din apărarea civilă din Nassiriya, a declarat biroul său într-un comunicat

Directorul spitalului şi şeful apărării civile din provincia Dhi Qar, de care depinde oraşul Nassiriya, au fost interogaţi de poliţie, au transmis autorotățile pe Twitter.

Mai multe înregistrări video ale tragediei au apărut pe rețelele de socializare. Din imagini se poate observa un fum gros ieșind din clădire și haosul din jurul unității medicale.

În luna aprilie a anului trecut, 80 de oameni au murit în capitala Bagdad după ce un spital COVID a luat foc.

Problema atunci a fost legată de buteliile de oxigen, care fuseseră depozitate într-un mod necorespunzător.

 În Nassiryia, sute de oameni s-au adunat la locul tragediei pentru a ajuta pompierii și echipele de salvare.

O sursă din cadrul serviciilor medicale a informat pentru France Presse, că 20 de pacienți au putut fi evacuați din clădirea în flăcări.

Deja decimat de război și sancțiuni, sistemul de sănătate din Irak s-a străduit să facă față crizei coronavirusului, care a ucis 17.592 de oameni și a infectat peste 1,4 milioane.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole