Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu uriaș la o fabrică din Timișoara. Sute de persoane s-au autoevacuat

Incendiu uriaș la o fabrică din Timișoara. Sute de persoane s-au autoevacuat

<1 minut de citit Publicat la 16:08 30 Apr 2019 Modificat la 16:08 30 Apr 2019

Un incendiu a izbucnit, marţi, la topitoria fabricii de volane din Timişoara, 432 de persoane reuşind să se autoevacueze, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
 
Pompierii au acționst la faţa locului cu şase maşini de stingere, două autoscări şi o ambulanţă SMURD. Aceștia au reușit să lichideze incendiul. 

"La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj CBRN, care face cercetări să vadă dacă sunt prezente în fumul dens elemente toxice, biologice, chimice sau radiologice. Aceasta, mai mult preventiv, întrucât cea mai mare cantitate de fum s-a degajat în spaţii închise", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a informat că a ars un utilaj, iar în urma misiunilor de căutare derulate de pompieri în interiorul clădirii nu au fost identificate persoane surprinse. De asemenea, cele 432 de persoane care s-au autoevacuat nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole