Antena 3 CNN Actualitate VIDEO. Primele imagini din spitalul care a luat foc! Totul a fost filmat de un polițist

VIDEO. Primele imagini din spitalul care a luat foc! Totul a fost filmat de un polițist

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 09:00 06 Ian 2021 Modificat la 09:00 06 Ian 2021

Salvatorii au încercat cu disperare să recupereze fiecare pacient aflat în secția de Psihiatrie de la etajul 1 a Spitalului Municipal Roman, acolo unde s-a dat alarma în noaptea de 1 spre 2 ianuarie. 

Pentru ca tragedia de la Neamț să nu se repete, 50 de pompieri au intervenit cu 16 autospeciale ca să stingă vâlvătaia și să scoată în viață pacienții. În tot acest timp, camera video de pe echipamentului unui polițist a surprins determinarea salvatorilor în timpul operațiunii contra cronometru. 

În lupta pentru salvarea pacienților cu probleme psihice, pe scările spitalului s-a instalat haosul. 

Incendiul a izbucnit într-un tomberon plin cu materiale textile aflat într-o anexă. Flăcările s-au extins însă la un grup sanitar de la primul etaj al spitalului, iar întreaga clădire a fost inundată cu fum. 

Ancheta declanșată de polițiști a stabilit că de vină au fost doi pacienți care au fumat în baie, după care au aruncat mucurile de țigară aprinse pe toboganul de colectare a lenjeriilor murdare.  

În urma incendiului, două cadre medicale și doi pacienți s-au intoxicat cu fum și au ajuns la urgențe, iar 17 pacienți au fost evacuați. 

Flăcările au produs pagube materiale de 10.000 de lei. 

Etichete: incendiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole