Bărbatul în vârstă de 35 de ani a devenit principalul suspect în cazul incendierii depozitului de materiale reciclabile din Salonta, după ce anchetatorii au vizionat camerele de supraveghere montate în oraș.
Acestea l-au surprins pe piroman în timp ce cumpăra combustibil de la o benzinărie, apoi se întrepta spre depozit, acolo unde aruncă acest combustibil peste câteva grămezi de gunoaie din fața depozitului.
Toate acestea s-au întâmplat cu doar 10 minute înainte ca întreaga curte a depozitului să fie cuprinsă de flăcări.
Piromanul nu se află la prima abatere de acest fel. În 2016, bărbatul a mai incendiat un grajd dintr-o localitate din Ungaria.
Pentru fapta sa, atunci, bărbatul a fost internat la psihiatrie, însă a fost eliberat ulterior.
La momentul de față, bărbatul de 35 de ani se află în arest pentru 30 de zile, fiind acuzat de distrugere prin incendiere.
Incendiu puternic la un depozit de deșeuri plastice din Salonta. Două hale cuprinse de flăcări, intervin 30 de pompieri
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, 8-9 iulie, la un depozit de deșeuri plastice reciclabile din orașul Salonta din Bihor.
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 3.40, iar la faţa locului au intervenit peste 30 de pompieri.
Două hale de 1.300 mp și 600 mp, cuprinse de flăcări
Două hale de 1.300 metri pătrați și de 600 de metri pătrați au fost cuprinse de flăcări.
Echipele de intervenţie s-au deplasat la incendiul de proporţii cu opt autospeciale printre care și cea de cercetare chimică, radiologică, biologică și nucleară.