Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu puternic de vegetaţie în judeţul Prahova. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert

Incendiu puternic de vegetaţie în judeţul Prahova. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 19:32 29 Mar 2022 Modificat la 19:34 29 Mar 2022

La fața locului intervin pompieri și localnici voluntari.

Din cauza numarului mare de incendii de vegetaţie declanşate în judeţul Prahova, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a decis să transmită un mesaj Ro-Alert, în care cer oamenilor stoparea incendiilor de vegetație.

În mesajul respectiv, intitulat ”STOP incendiilor de vegetație uscată! Fiți responsabili”, autoritățile transmit că numai în luna martie au fost afectate de incendii peste 4100 de hectare de teren, inclusiv din fondul forestier.

Potrivit observatorulph.ro, focul, pus intenționat, a provocat decesul unei persoane, distrugerea a patru locuințe și importante pagube materiale.

ISU reamintește că incendierea terenurilor se pedepsește cu amendă, iar agricultorii care recurg la această practică rămân fără subvenții de la APIA.

Pompierii cred că prin intermediul mesajelor Ro-Alert, oamenii vor afla de riscuri, iar numarul incendiilor ar putea să scadă.

[GAL layout="2"]
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole