Doi bătrâni, soț și soție, au murit în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul lor, situat într-un bloc din municipiul Suceava.
Alarma a fost dată în jurul orei 06.30 dimineața, când mai mulți vecini din bloc au simțit miros de fum în imobil.
Imediat la fața locului au ajuns lucrătorii ISU cu o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Salvatorii au pătruns rapid în apartamentul bătrânilor, unde i-au găsit pe aceștia inconștienți. Bătrânul de 84 de ani avea probleme locomotorii și era imobilizat la pat, iar lângă el era soția sa de 80 de ani.
Ambii suferiseră arsuri grave pe o suprafață corporală mare. Medicii nu au putut decât să constate decesul acestora.
Pompierii au lichidat rapid incendiul, însă intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de deșeuri din apartament.
[GAL layout="5"]Din cauza fumului gros, pompierii au trebuit să ventileze întregul bloc, fiind evacuate 5 persoane. Alte 16 s-au autoevacuat.
Cauza cea mai probabilă a incendiului a fost o veioză care era lăsată aprinsă în permanență lângă mai multe materiale inflamabile.
Se pare că cei doi bătrâni adunau tot felul de gunoaie în locuința lor și locuiau în ultimii ani tot mai retrași. Nu aveau copii, ci doar câteva rude îndepărtate.
De aceea, acum, reprezentanții primăriei vor interveni pentru a igieniza apartamentul și pentru a acorda un ajutor de înmormântare.
Primarul Ion Lungu a declarat, de asemenea, că vor fi acordate ajutoare și vecinilor afectați de acest incendiu.