Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu puternic în București! Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere

Incendiu puternic în București! Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:41 26 Apr 2023 Modificat la 14:53 26 Apr 2023

Casa cu două etaje, deținută de doi vârstnici, a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii acționează de aproximativ patru ore pentru a stinge flăcările.

Vecinii proprietarilor au spus că cei doi au strâns, de-a lungul vieții, diverse obiecte, pe care le-au depozitat în podul locuinței, acolo unde a izbucnit incendiul.

Înainte ca pompierii să intervină, cei doi bătrâni au încercat să potolească singuri flăcările, însă nu au reușit.

Din fericire, cei doi proprietari au depistat la timp incendiul și s-au autoevacuat.

Citește și: Planul roșu de intervenție a fost declanșat! Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a derapat

Unul dintre proprietarii locuinței le-a povestit jurnaliștilor Antena 3 CNN că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit, produs la becul aflat în podul casei.

Bărbatul a mai precizat că plafonul încăperii a fost realizat dintr-un material care s-a apris imediat, determinând extinderea rapidă a flăcărilor.

Pompierii au intervenit la fața locului cu șase autospeciale de stingere și acționează pentru a lichida cât mai repede focul.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole