Antena 3 CNN Actualitate Social Elevii Şcolii nr.124 vor fi relocaţi, în urma incendiului care le-a afectat școala. Instituția de învățământ nu avea autorizație ISU

Elevii Şcolii nr.124 vor fi relocaţi, în urma incendiului care le-a afectat școala. Instituția de învățământ nu avea autorizație ISU

3 minute de citit Publicat la 12:39 28 Mai 2018 Modificat la 12:39 28 Mai 2018

Update: Elevii Şcolii nr.124 vor fi relocaţi şi vor învăţa la alte unităţi de învăţământ, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IŞMB, Marian Banu.

Potrivit acestuia, copiii din clasele pregătitoare vor fi relocaţi la Grădiniţa nr.35, cei din clasele I-IV vor învăţa la Şcoala nr.126, iar elevii de gimnaziu la Şcoala nr.143.

Orarul va fi afişat la vedere, în cursul zilei de azi, la unităţile de învăţământ.

Potrivit inspectorului, incendiul nu a afectat foile matricole, cataloagele şi arhiva unităţii şcolare. ''Au fost salvate foile matricole, cataloagele şi arhiva unităţii şcolare. Nu a ars niciun document esenţial'', a precizat oficialul citat.

Totodată, purtătorul de cuvânt al IŞMB a anunţat că examenul de evaluare naţională care urmează să fie susţinut de elevii claselor a VIII-a nu va fi afectat, urmând a se desfăşura cel mai probabil la Şcoala nr.143.

La Şcoala nr.124 învăţau 700 de elevi.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au intervenit câteva ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orei 3,00, la acoperişul Şcolii nr. 124, de pe strada Mărgeanului nr. 10 din sectorul 5 al Capitalei.

În 2001, pentru instituţia de învăţământ a fost emis aviz de securitate la incendiu, pentru lucrări de consolidare şi refuncţionalizare şcoală generală. Până la momentul actual, şcoala nu a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu.

Update: Incendiul de la Şcoala generală nr 124 a fost lichidat, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti Ilfov, precizând că la faţa locului rămân două autospeciale de stingere pentru supraveghere.

Urmează să fie făcută cercetarea pentru stabilirea cauzei probabile care a condus la producerea incendiului.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au intervenit aproximativ şapte ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orei 3,00, la acoperişul Şcolii nr. 124, de pe strada Mărgeanului nr. 10 din sectorul 5 al Capitalei. S-a intervenit cu 20 de autospeciale de stingere, 3 autoscări, un echipaj de descarcerare şi echipaje SMURD.

''Incendiul a fost anunţat în dispeceratul ISU Bucureşti-Ilfov de către locatarii din blocurile învecinate. Au fost mai multe apeluri succesive, primul fiind preluat de dispeceri la ora 3,14. Nu au fost persoane surprinse de incendiu sau victime", au precizat reprezentanţii ISUBIF

Potrivit acestora, în 2001, pentru instituţia de învăţământ a fost emis aviz de securitate la incendiu, pentru lucrări de consolidare şi refuncţionalizare şcoală generală. Până la momentul actual, şcoala nu a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, scrie Agerpres.

Știre inițială: Un puternic incendiu a izbucnit luni noapte la acoperişul unei şcoli din cartierul Rahova, din Capitală, la această oră, potrivit reprezentanţilor ISU, fiind stinse ultimele focare.

Şcoala nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, conform ISU. La începutul anului şcolar, în septembrie 2017, ISU anunţa că nicio şcoală din sectorul 5 nu are astfel de autorizaţie, iar primarul Sectorului 5, unde se află şcoala, invoca inclusiv situaţia acestei instituţii de învăţământ.

Focul a izbucnit la nivelul acoperişului Şcolii nr. 124 din Capitală, construit pe o structură din lemn.

De altfel, mai mult de jumătate din acoperişul clădirii  a ars şi s-a prăbuşit.

La intervenţie au participat 20 de autospeciale, fiind folosite şi 4 autoscări.

Şcoala nr.124, care a ars luni noapte, în Capitală, nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, conform ISU. La începutul anului şcolar, în septembrie 2017, ISU anunţa că nicio şcoală din sectorul 5 nu are astfel de autorizaţie, iar primarul Sectorului 5, unde se află şcoala, invoca inclusiv situaţia acestei instituţii de învăţământ.

Potrivit ISU, în urma incendiului izbucnit luni noapte, au ars aproximativ 500 de metri pătrați de construcţie.

La începutul anului şcolar, în septembrie 2017, ISU anunţa că doar 44 din cele 642 de unităţi şcolare din Bucureşti au autorizaţie de securitate la incendiu, iar în Sectorul 5, nici una dintre cele 67 de unităţi de învăţământ nu avea autorizaţie ISU.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole