Antena 3 CNN Externe Incendiu puternic la o grădiniță. Paznicul unității a stropit victimele cu alcool și le-a dat foc

Incendiu puternic la o grădiniță. Paznicul unității a stropit victimele cu alcool și le-a dat foc

<1 minut de citit Publicat la 09:35 06 Oct 2017 Modificat la 09:35 06 Oct 2017

Un incendiu criminal a fost provocat în Brazilia. Patru copii și educatoare unei grădiniţe au murit, după ce paznicul a stropit victimele cu alcool. Ulterior, și paznicul a murit din cauza rănilor.

Incendiu, care a făcut, de asemenea, mai multe zeci de răniţi, a avut loc într-un cartier modest din Janauba, oraş cu 70.000 de locuitori.

„Patru copii şi o educatoare au murit arşi când un paznic al grădiniţei a aruncat cu alcool asupra victimelor şi a propriului corp înainte de a aprinde focul”, a anunţat Parchetul din acest stat într-un comunicat. 

Transportat de serviciile de prim-ajutor în stare gravă "cu arsuri pe tot corpul", paznicul, în vârstă de 50 de ani, a decedat câteva ore mai târziu, a declarat pentru AFP directorul spitalului local, Bruno Ataide Santos. 

Potrivit aceleiaşi surse, "circa 50 de răniţi" au fost internaţi în spital, dar nu se cunoaşte exact starea lor.

Site-ul de informaţii G1 a anunţat că cei patru copii decedaţi erau în vârstă de patru ani. 

 

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole