Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic în zona Pipera din Capitală. Sute de oameni, evacuați. Nor gros de fum, vizibil de la câțiva kilometri

Incendiu puternic în zona Pipera din Capitală. Sute de oameni, evacuați. Nor gros de fum, vizibil de la câțiva kilometri

1 minut de citit Publicat la 14:44 30 Aug 2019 Modificat la 14:44 30 Aug 2019

UPDATE  Zece mii de metri pătraţi sunt afectaţi de incendiul izbucnit vineri la o hală de pe strada Biharia din sectorul 1 al Capitalei, în zonă intervenind în prezent 27 de maşini de stingere, patru autoscări de intervenţie la înălţime, patru maşini de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. 

`„Incendiul este localizat, nu mai există pericolul ca acesta să se propage la clădirile învecinate. Intervenim pentru lichidarea acestuia”, a declarat Bogdan Toma, purtător de cuvânt ISU București.

----------------------------

UPDATE Echipajele de pompieri încearcă să izoleze incendiul. Pericolul cel mai mare este pentru clădirile din jur. Acestea au fost deja evacuate şi nu au fost persoane blocate de incedniu. Pompierii nu pot acționa din interior, ci doar din exterior, deoarece există risc de prăbușire al clădirii.

----

UPDATE La misiunea de stingere intervin 16 mașini de stingere, 4 descarcarcerari, 4 autoscari și 2 ambulante SMURD. 

----------------------------

UPDATE  La fața locului au fost trimise 12 autospeciale. În zonă sunt degajări mari de fum, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

----------------------------

Un incendiu puternic a izbucnit vineri în Capitală, în zona Pipera, spre finalul bulevardului Dimitrie Pompeiu, la o hală.

Hala, care în prezent arde în întregime, este situată pe strada Biharia din sectorul 1. Pompierii au ajuns la fața locului, iar sute de oameni sunt evacuați din clădirile din zonă.

IGSU a emis un mesaj RO-ALERT: ”Incendiu la o hală industrială din strada Biharia, sector 1, cu degajări masive de fum. Ocoliţi zona, eliberaţi căile de acces în zonă pentru a facilita accesul forţelor de intervenţie. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie”.

Etichete: hala incendiu pipera
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole