Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic în Munții Bucegi. Salvamontiștii i-au avertizat pe turiști să evite anumite trasee

Incendiu puternic în Munții Bucegi. Salvamontiștii i-au avertizat pe turiști să evite anumite trasee

de Bianca Chirilă    |   

Turiştii care se află în acest weekend pe Valea Prahovei sunt sfătuiţi să evite să urce pe principalele trasee din Munţii Bucegi, după ce incendiul izbucnit în noaptea de duminică spre luni în zona Valea Bujorilor s-a reaprins, transmite Salvamont Prahova.

„Focul izbucnit pe Valea Bujorilor, în Abruptul Prahovean al Bucegilor s-a reactivat, focarul fiind acum mai jos. Un elicopter dotat cu sistemul bambi bucket încearcă şi astăzi stingerea lui. Rugăm turiştii să evite traseele alpine din zonă şi chiar traseele turistice montane din apropiere: Buşteni-Valea Cerbului şi Buşteni-Căminul Alpin-Poiana Coştilei”, transmit, sâmbătă după-amiază, salvamontiştii prahoveni.

Vegetaţia uscată din Valea Bujorilor s-a aprins în urma unei furtuni care s-a abătut în noaptea de duminică spre luni în zona de nord a judeţului, jnepenii şi ienupărul din abrupt luând foc de la fulgere şi trăsnete.

Elicopterul a intervenit în repetate rânduri aruncând zeci de tone de apă, însă focul s-a reaprins de la buşteni, care au ars mocnit.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile