O femeie din municipiul Reghin a decedat iar alta a suferit arsuri şi s-a intoxicat cu fum, după ce în apartamentul în care se aflau a izbucnit un incendiu ca urmare a unei acţiuni intenţionate, a anunţat joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş.
Potrivit surselor, în locuinţa respectivă a avut loc un conflict şi un bărbat, soţul uneia dintre femei, le-ar fi înjunghiat pe cele două colocatare, după care le-ar fi dat foc pentru a ascunde urmele.
"Poliţiştii împreună cu procurorul criminalist s-au deplasat la faţa locului, unde au descoperit o persoană decedată şi una rănită. În urma activităţii desfăşurate, sub coordonarea procurorului, a fost identificat un bărbat care este bănuit că a provocat incendiul ce a dus la vătămarea celor două persoane", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Ramona Varodi.
Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, maior Cristian Virag, a precizat că la faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Reghin cu o autospecială cu apă şi spumă, care au evacuat cele două persoane şi au lichidat incendiul.
”Incendiul a izbucnit în urma unei acţiuni intenţionate”, arată ISU Mureş.
”În urma activităţilor desfăşurate a fost identificat un bărbat care se pare că ar fi vătămat cele două persoane”, au spus, la rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Mureş.