Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic la Prefectura Suceava! Pompierii intervin cu 18 mașini de stingere

Incendiu puternic la Prefectura Suceava! Pompierii intervin cu 18 mașini de stingere

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:00 06 Mar 2021 Modificat la 12:27 06 Mar 2021

Update 10:00 Acoperișul sediul Prefecturii Suceava a fost curprins de flăcări, iar pompierii intervin cu 18 mașini de stingere (13 din cadrul ISU și alte 5 de la serviciul voluntar pentru situații de urgență) și 5 autoscări.

La această oră intervin 12 mașini de stingere, o cisternă a serviciului voluntar pentru situații de urgență, cu 20 de tone de apă, patru autoscări și două ambulanțe SMURD.

''Este o clădire emblemă. E făcută pe vremea fostuluu imperiu austriac. Aici în Suceava a fost clădirea administraţiei atunci, acum găzduieşte birourile pentru Consiliul Judeţean, care este proprietar, dar şi pentru instituţia prefectului, dar şi alte insituţii în Palatul Administrativ Suceava. Sunt ceva lucrări în interior. Se construişte o sală a unii de vreo câţiva ani, există şi birouri amenajate în toată structura clădirii. Mi-e foarte greu să zic despre ce e vorba, pentru că sistemul de încăzire este centralizat. E vorba de o centrală de putere care asigură agentul termic. Podul este însă pe structură de lemn, aşa cum a fost construit iniţial şi fiind o clădire supusă unor reglementări speciale nu s-a putut interveni în sensul de consolidare sau schimbare a structurii. A trebuit să păstrăm de-a lungul timpului structura arhitecturală, fiind monumet istoric'', a declarat la Antena 3, Cătălin Nechifor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

Vezi aici galeria foto a incendiului

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a anunțat că ''nu sunt înregistrate victime până în acest moment”.

Flăcările au cuprins mansarda, iar incendiul este generalizat. Intervenţia este extrem de greoaie din cauza presiunii reduse a apei de la hidranţi, potrivit Monitorul de Suceava.

Se anunţă o operaţiune de lungă durată şi extrem de anevoioasă şi cu siguranţă că pompierii vor avea nevoie de ajutoare de la celelalte subunităţi din judeţ.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole