Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic lângă Parlamentul României

Incendiu puternic lângă Parlamentul României

Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 20:07 16 Feb 2021 Modificat la 21:12 16 Feb 2021

Un incendiu puternic a avut loc la parterul unei case situată pe strada Ion Dragalina, chiar lângă clădirea Parlamentului.

Sunt degajări mari de fum, iar pomperii încearcă să stingă flăcările uriaşe. 

Radu Tiliţă, reporter Antena 3 este la locul unde a avut incendiul şi vine cu mai multe informaţii.

''Vorbim de o clădire destul de mare. Spuneau oamenii de aici de pe stradă că este o clădire dezafectată în care nu s-a mai locuit de aproximativ patru ani. Stingerea incendiului s-ar putea să dureze destul de mult pentru că în acest moment, pe acoperişul de lângă această clădire sunt mai mulţi pompieri care intervin cu furtunuri de apă, cât şi cu o macara specială de stingere.

După această lichidare, toate autorităţile implicate vor trebuie să stabilească cum a pornit acest incendiu. Ei încearcă să lichideze acest incendiu, astfel încât flăcările să nu ajungă la clădirile de lângă aceasta. Vorbim de o distanţă de aproximativ 1 metru şi jumătate.

Este o zi a incendiilor. În urmă cu doar câteva ore, la Universitatea Politehnică din Capitală zece utilaje au intervenit pentru un incendiu la subsolul clădirii rectoratului. Acolo au fost degajări mari de fum şi nu s-au înregistrate persoane rănite. Acolo ar fi fost vorba de un scurtcircuit la un dispozitiv de încălzire sau de aerisire. Rămâne de văzut şi în acest caz care a fost sursa incendiului'', a transmis Radu Tiliţă.

Citiţi şi: Incendiu la Politehnica din Bucureşti! Anunţul făcut de purtătorul de cuvânt ISU
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole