Antena 3 CNN Actualitate Locale Flăcări uriașe la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Trei anexe şi o chilie s-au făcut scrum

Flăcări uriașe la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Trei anexe şi o chilie s-au făcut scrum

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 16:01 03 Iun 2023 Modificat la 16:01 03 Iun 2023

La faţa locului au intervenit pompierii din Târgu-Neamţ, cu trei autospeciale de stingere şi două motopompe şi voluntarii din Crăcăoani, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la trei anexe gospodăreşti şi o chilie ce aparţin Mănăstirii Sihăstria Putnei, cu posibilitatea propagării şi la locuinţă şi alte anexe.

Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

Au ars chilia din lemn cu bunurile din interior, trei anexe gospodăreşti, 100 metri cubi de lemn de foc şi 10 metri cubi de căpriori lemn", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Intervenţia de stingere a incendiului a peste şapte ore, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Incendiu de proporții într-o clădire cu opt etaje din Roma. Cel puțin o persoană a murit

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole