Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu în Munții Bucegi | Arde pădurea de lângă Piatra Arsă

Incendiu în Munții Bucegi | Arde pădurea de lângă Piatra Arsă

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 15:41 24 Iul 2022 Modificat la 15:53 24 Iul 2022

Suprafaţa afectată a incendiului care a pornit în munții Bucegi, lângă pădurea plaoutului Piatra Arsă, conform datelor transmise de autorităţi.

Este vorba despre un incendiu de vegetaţie/lăstăriş, iar la faţa locului se deplasează un echipaj de stingere, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Salvamont Buşteni precizează că ar fi vorba despre un incendiu de pădure produs deasupra carierei Piatra Arsa, între Sinaia şi Buşteni.

Incendiul se manifestă cu flacără deschisă pe o suprafață de aproximativ 1500 mp.

Cauzele producerii acestuia sunt încă necunoscute.

La faţa locului acţionează 30 de pompieri, personal al serviciului voluntar, personal de la Ocolul Silvic, salvamontişti, reprezentanţi ai Parcului Natural Bucegi şi Jandarmeria Montană,

Pentru a stinge focul s-au suplimentat următoarele forțe: doi ofițeri și patru subofițeri cu două autospeciale de transport persoane.

Județul Prahova este unul dintre cele în care este avertizată caniculă, Pompierii i-au rugat pe cetățeni să nu aprindă focuri în locuri împădurite și să nu arunce țigări la întâmplare.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole