Din primele informații, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui ventilator aflat pe unitatea mobilă ATI de la Spitalul Marius Nasta. Fumul a fost văzut în jurul orei 22.30 și au fost alertate autoritățile.
În interiorul unității se aflau șapte pacienți Covid. Pacienții au fost evacuați și probabil au fost mutații în alte spații.
La fața locului se află opt autospeciale de stingere, autoscara, opt echipaje SMURD și unitate de terapie intensivă mobilă. Surse din spital susțin că ar fi ieșit niște scântei dintr-o laterală a generatorului, apoi a ieșit fum puternic.
”În unitatea mobilă ATI erau 7 pacienți, neintubați, dar cu forme severă de boală. Sunt în afara oricărui pericol și au fost transferați în spital la secția ATI. Unitatea este funcțională din luna octombrie, o unitate care a funcționat fără incidente. Pacienții erau internați în unitatea mobilă și nu în spital pentru că aparatura este mult mai mult mai performantă și mai bine monitorizarea” a spus managerul de la Spitalul Marius Nasta, Beatrice Mahler, la Antena 3.
Cum arată unitatea mobilă ATI de la Marius Nasta
Ministrul Vlad Voiculescu, despre incendiul de la Marius Nasta: ”Nu e nimeni rănit”
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a explicat la Antena 3 că situația este acum sub control.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, declară despre incidentul de la secția mobilă ATI a Marius Nasta că a fost vorba despre un generator care a scos fum, nefiind vorba de flăcări. Pacienții sunt transferați în secția centrală a Institutului Marius Nasta.
”Este vorba despre o caravană mobilă de la Marius Nasta. Nu există victime, toată lumea este în siguranță. Pacienții nu erau intubați și au fost transferați în spital, pentru că este loc. Unitatea mobilă este funcțională din nou în acest moment. Nu a existat foc, ci doar fum. Există locuri în spital, nimeni nu a fost rănit” a explicat în direct la Antena 3, Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.