Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la locuinţa de serviciu a Postului de Poliţie din Mihalţ, aflată la etajul imobilului, în care dormeau un agent şi soţia sa, focul izbucnind cel mai probabil de la o priză, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Garda de Intervenţie Blaj a acţionat cu două autospeciale pentru stingerea incendiului, care s-a manifestat la etajul sediului, fiind afectată o suprafaţă de câteva zeci de metri, inclusiv din acoperiş, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Unirea" Alba. Urmează ca specialiştii să stabilească cu exactitate ce anume a provocat incendiul, nefiind exclus, din primele cercetări, să fi fost din cauza unei prize suprasolicitate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar Luminiţa Prodan, a precizat, pentru AGERPRES, că în locuinţa de serviciu se aflau un agent şi soţia acestuia, de altfel incendiul fiind anunţat chiar de către poliţist.
Sursa citată a mai afirmat că focul nu a afectat şi sediul propriu-zis, situat la parterul clădirii.