Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu la o fabrică de producție și depozitare produse finite din Timișoara. 600 de persoane evacuate

Incendiu la o fabrică de producție și depozitare produse finite din Timișoara. 600 de persoane evacuate

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:04 16 Iun 2021 Modificat la 22:36 16 Iun 2021

Update: Fabrica din Timișoara, unde a izbucnit un incendiu, miercuri, din cauza căruia au fost evacuați peste 600 de oameni, a fost amendată cu 5.000 de lei de inspectorii din cadrul ISU Timiș pentru exploatarea instalației electrice și a echipamentelor în condiții necorespunzătoare.

În urma incendiului izbucnit într-o hală a fabricii unde au ars materialele combustibile ale conductorilor electrici și s-a deteriorat o țeavă ce transporta agent termic.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Ştirea iniţială

Incendiul a fost anunțat în subsolul unei hale de producție și depozitare produse finite din Timișoara

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri. Sute de angajați s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor, iar la nivelul ISU Banat a fost activată grupa operativă.

„În urma informațiilor primite, s-a dispus alertarea Detașamentului 1 si 2 Timișoara care s-au deplasat la locul intervenției cu 3 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și autoscara S42 din cadrul Detașamentului 2. Din primele informații, s-au autoevacuat 334 de persoane. De asemenea, preventiv au fost evacuate încă 306 persoane dintr-o hală alăturată”, transmit reprezentanții ISU Banat, potrivit presei locale.

La fața locului au fost cerute în sprijin ventilatoare, autospeciala CBRN, dar și cea de stingere, Cobra. La locul solicitării intervin 3 ofițeri și 24 de subofițeri.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole