UPDATE - Pompierii din Londra - care lucrează totodată la evacuarea unor locuitori într-o zonă din nordul capitalei, unde au constatat că s-a folosit aceeaşi învelitoare ca la Grenfell - au anunţat că au fost chemaţi să intervină sâmbătă la o clădire în Bethnal Green, în estul Londrei, unde un apartament de la etajul trei şi acoperişul erau în flăcări.
Ei au primit 50 de apeluri telefonice la linia lor de urgenţă.
Incendiul a fost localizat și nu mai există pericol de extindere.
Ştirea iniţială:
Zece autospeciale şi 72 de pompieri luptă împotriva flăcărilor sâmbătă, în estul Londrei, după ce un incendiu a cuprins un apartament de la etajul trei al unui bloc scund, relatează Reuters.
”Cauza incendiului este necunoscută în această etapă”, se arată într-un comunicat al pompierilor.
Un bărbat a fost rănit şi condus la spital.
Regatul Unit este afectat, în ultimele zile, de un incendiu în care au murit cel puţin 79 de persoane, într-un bloc cu 24 de etaje, în vestul Londrei, pe 14 iunie.
Incendiul de la Grenfell Tower s-a extins rapid, a transformat imobilul într-o torţă uriaşă şi i-a îngrozit pe rezidenţi.