Un brancardier din Iași era atât de beat, încât a căzut din picioare în timp ce transporta un pacient și a murit
Publicat acum 8 ore si 32 minute
Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia a acţionat, într-o primă fază, cu două autospeciale cu apă şi spumă, ulterior fiind suplimentate forţele cu încă o autoscară mecanică de 42 metri şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.
La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările care cuprinseseră clădirea erau deja înalte de câţiva metri.
"În urma incendiului generalizat care s-a manifestat la clădirea bisericii au ars aproximativ 250 metri pătraţi, fiind afectate acoperişul, pereţii şi toate elementele de mobilier din interior", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.
Potrivit acestora, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un "mijloc de încălzire nesupravegheat sau supraîncălzit" (sobă).