Antena 3 CNN Actualitate Locale Un incendiu devastator a fost evitat în ultimul moment, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara

Un incendiu devastator a fost evitat în ultimul moment, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara

Andreea Borboros
3 minute de citit Publicat la 17:32 17 Aug 2021 Modificat la 17:33 17 Aug 2021

Canicula şi aparatura care asigură tratamentul în spitale suprasolicită panourile electrice din Spitalul Victor Babeş, vechi de peste 30 de ani.

În lipsa de fonduri pentru infrastructura electrică şi conştient că se poate întâmpla o tragedie, managerul unităţii medicale a cerut sprijin inginerilor de la Politehnică.

Situația a fost remediată imediat și urmează înlocuirea întregului panou de alimentare. În acest sens, spitalul a semnat o colaborare astfel încât periodic se vor face verificări.

Important este că acest lucru se face în mod gratuit, mai ales că fondurile spitalului sunt epuizate pe medicamente şi echipamente medicale care deservesc COVID-19.

Înlocuirea întregului sistem de electricitate a spitalului se ridica la aproape 30.0000 de euro.

Reprezentanţii Spitalului Victor Babeş au făcut precizări pe pagina de Facebook a unuia dintre cele mai cunoscute spitale din ţară.

"Universitatea Politehnica Timișoara vine în ajutorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Vechimea instalației electrice, suprasolicitarea circuitelor, prelungirea traseelor, creșterea numărului de aparate folosite în cadrul procedurilor de tratament. Toate acestea reprezintă riscuri pentru o posibilă defecțiune a sistemului electric al unității sanitare. De aceea, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara a cerut ajutorul specialiștilor de la Universitatea Politehnica din Timisoara.

“Am asistat în ultimele luni la tragediile produse in cateva spitale din țară din cauza suprasolicitarii sistemului electric. Colegii noștri fac în permanență verificări, dar circuitele electrice ale spitalului sunt învechite, sistemul electric este subdimensionat și există, ca peste tot de altfel, atunci când vorbești de clădiri vechi, posibilitatea producerii unui accident. Noi am vrut să preîntâmpinăm acest lucru și i-am rugat pe colegii de la Universitatea Politehnica să ne ajute. Am găsit imediat înțelegere și am început colaborarea. Vreau să le mulțumesc pentru ceea ce au făcut până acum pentru noi, dar, mai ales, pentru ceea ce vor face pentru spitalul nostru și în viitor. Întotdeauna când am avut nevoie, comunitatea din Timișoara a fost alături de noi. Vreau să va spun că #impreunareusim nu este doar un simplu slogan, un hastag. De-a lungul timpului, atunci când întreg sistemul sanitar, nu doar spitalul nostru, a suferit de o subfinanțare puternică, am primit donații de aparatură, am primit alimente pentru pacienții internați în spital, au venit alături de noi sute de voluntari care au ajutat, de la modernizarea unor saloane la îngrijirea bolnavilor. Și, iată, acum sunt alături de noi specialiștii de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică care ne ajută să punem la punct sistemul electric al spitalului”, spune prof.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Specialiștii de la Politehnica din Timișoara, conduși de prof. dr Sorin Musuroi, au realizat un bilanț energetic, pe "intrare", la toate cele trei faze, dar și pe fiecare fază în parte, pentru a stabili puterea efectivă totală. Totodată, s-a făcut o analiză a imaginii termice obținute cu ajutorul unei camere de termoviziune. S-a descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatură de 140 grade Celsius. Situația a fost remediată și urmează înlocuirea întregului panou de alimentare.

“În contextul pandemiei și a situațiilor de tot felul pe care aceasta le-a creat, am avut o discuție cu medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, unitate medicală care întâmpina probleme cu rețeaua electrică. Colegul meu, prorectorul Sorin Musuroi, a mers la spital împreună cu o echipa a Facultății de Inginerie Electrică și Energetică. Specialiștii noștri au făcut o prima evaluare a întregului sistem și au venit cu propuneri de remediere. Este important să oferim tot sprijinul medicilor și pacienților, să răspundem cu toată deschiderea și responsabilitatea oricăror solicitări de ajutor care ar putea ușura lupta lor cu boala, să creștem împreună siguranța în spitalele noastre. Cred că implicarea Politehnicii în astfel de acțiuni este una firească, în care ne punem, cu toată dăruirea, cunoștințele și tehnologia în slujba comunității“ spune prof dr. Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnica Timișoara.

Urmează partea a doua a proiectului de colaborare. Specialiștii vor verifica secțiunile și panourile din fiecare clădire a spitalului pentru a vedea solicitările electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmează a fi luate mai multe măsuri de refacere a unor circuite sau de înlocuire a unor piese și trasee electrice", au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

#impreunareusim Universitatea Politehnica Timișoara vine în ajutorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie...

Posted by Spitalul Victor Babes Timisoara on Sunday, 15 August 2021

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole