Antena 3 CNN Externe Incendiu de proporții într-un depozit transformat în club. Autoritățile estimează "până la 40 de decese"

Incendiu de proporții într-un depozit transformat în club. Autoritățile estimează "până la 40 de decese"

2 minute de citit Publicat la 09:47 04 Dec 2016 Modificat la 09:47 04 Dec 2016

O petrecere organizată de un grup de artişti în Oakland, în apropiere de San Francisco, s-a transformat în tragedie în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă când a izbucnit un incendiu uriaş în care şi-au pierdut viaţa cel puţin nouă persoane, potrivit pompierilor locali, dar bilanţul s-ar putea înrăutăţi rapid, scrie AFP.

Alte 25 de persoane erau în continuare date dispărute sâmbătă spre orele prânzului, în timp ce fostul depozit unde a avut loc petrecerea mai era parţial inaccesibil echipelor de salvare.

Serviciile de identificare sunt pregătite pentru a face faţă în cele din urmă unui total de "30 până la 40 de victime", a precizat jurnaliştilor un reprezentant al poliţiei locale, sergentul Rey Kelly.

"Sunt multe persoane care lipsesc. Încercăm să ne facem treaba în tot acest haos", a declarat el.

Poliţia se pregătea să utilizeze drone cu senzori termici pentru a observa locurile încă periculoase, a adăugat sergentul.

Prietenii şi rudele participanţilor la petrecere au intrat sâmbătă dimineaţa pe paginile de social media şi în special pagina de Facebook a evenimentului pentru a afla veşti despre cei dragi.

De asemenea, Facebook a anunţat că a activat sistemul care permite abonaţilor săi să confirme online că sunt în siguranţă.

Poliţia a început să strângă informaţii despre persoanele care lipsesc pentru a putea identifica victimele.

Incendiul a izbucnit vineri seară în jurul orelor 23.30 (sâmbătă, 07.30 GMT) într-un fost depozit numit "vasul fantomă", locuit de un grup de artişti.

În clădire se aflau zeci de persoane pentru a participa la o petrecere la care fusese invitat producătorul de muzică electronică Golden Donna, numele de scenă al lui Joel Shanahan.

Incendiul, care a fost stins abia în zorii zilei, "se pare că s-a extins foarte repede", a explicat reporterilor şefa echipelor de pompieri, Teresa Deloach-Reed.

"Acoperişul s-a prăbuşit şi sunt bucăţi mari de moloz care trebuie îndepărtate", a adăugat ea.

Presa a difuzat imagini cu flăcări înalte care ieşeau dintr-o clădire cu aspect industrial.

Când au pătruns în depozit pentru a lupta cu incendiul, pompierii au fost împiedicaţi de grămezi mari de mobile şi obiecte artistice, au povestit ei.

"Era plin de mobile şi alte chestii, colecţii (...), era ca într-un labirint", a declarat Teresa Deloach-Reed.

Şefa pompierilor a mai menţionat prezenţa unui "lift improvizat" cu "palete" pentru a urca la primul etaj, unde se aflau cele mai multe victime.

"Se pare că a fost foarte dificil să scapi de la primul etaj", a mai spus ea.

Teresa Deloach-Reed a ţinut să adauge că în timpul incendiul nu s-a declanşat niciun detector de fum şi că, probabil, clădirea nu avea sistem antiincendiu.

"Era foarte cald, prea mult fum, trebuia să ies de acolo. Simţeam cum mi se jupoaie pielea şi cum nu mai pot să respir din cauza fumului. N-au reuşit să pun în funcţiune stingătorul de incendii", a declarat la postul local de televiziune KTVU Bob Mule, un fotograf care locuieşte în clădire.

Pompierii încercau sâmbătă să stabilească dacă depozitul este locuit în permanenţă sau era numai un loc de muncă şi întâlniri, potrivit AFP.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole