Antena 3 CNN Actualitate Incendiu de proporţii în Clubul Bamboo din Bucureşti. 41 de persoane au ajuns la spital

Incendiu de proporţii în Clubul Bamboo din Bucureşti. 41 de persoane au ajuns la spital

13 minute de citit Publicat la 12:34 21 Ian 2017 Modificat la 12:34 21 Ian 2017

 

Niciunul dintre pacienţii care mai sunt internaţi în spital în urma incendiului din Clubul Bamboo nu prezintă arsuri şi doar o singură persoană internată la Spitalul Floreasca se află într-o situaţie care necesită supraveghere specială, informează sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, în prezent se mai află internate în unităţile spitaliceşti din Bucureşti cinci persoane care au suferit afecţiuni în urma accidentului de la Clubul Bamboo, conform datelor transmise de Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă la Ministerul Sănătăţii.

În spitalele din Capitală au ajuns, în urma incendiului din Bamboo, un număr de 41 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unităţile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanţele SMURD şi SABIF.

Angajaţi şi clienţi ai Clubului Bamboo s-au prezentat la Poliţia Capitalei pentru a fi audiați, au precizat oficiali ai DGPMB.

DGPMB menţionează că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), în urma incendiului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Clubul Bamboo.

Ministrul de Interne confirmă că s-au făcut mai multe controale la club; ultimul - în noiembrie

Ministrul de Interne, Carmen Dan, susţine că s-au făcut mai multe controale în clubul Bamboo, încă din 2009, ultimul având loc în luna noiembrie anul trecut.

"Pot să vă confirm că s-au făcut verificări, s-au făcut controale începând din 2009, de când avem informaţii că s-a eliberat un aviz de securitate la incendiu, controale care au fost intensificate şi după evenimentul Colectiv. În prezent sunt acele verificări. Au considerat că nu le pot face decât specialiştii, cei care aplică legea, motiv pentru care noi nu am ieşit în spaţiu public cu informaţii", a declarat ministrul de Interne.

Carmen Dan spune că ultimul control a avut loc în luna noiembrie 2016.

Administratorul clubului Bamboo se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pe Secţia Toxicologie, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.

Dan Cristian Popescu, viceprimar Sector 2: Dosarul depus de Bamboo pentru autorizaţia de funcţionare era incomplet

Dosarul depus de reprezentanţii Clubului Bamboo pentru a obţine autorizaţia de funcţionare, în acest an, era incomplet, lipsind autorizaţia de construire recepţionată, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu.

"În fiecare an se reautorizează, se obţine autorizaţia de funcţionare în baza unui set de acte. Depuseseră dosarul, dar incomplet. (...) În acest an au depus din nou dosarul, dar incomplet. Din fericire, se pare că aveau planul acesta de acţiune la incendiu, de evacuare, vizat de ISU. Am văzut că nu au fost victime. Probabil a contat şi chestia aceasta. Dar nu aveau alte acte, cum ar fi autorizaţia de construire recepţionată", a precizat viceprimarul de sector.

Dan Cristian Popescu a mai declarat că pentru acelaşi motiv, al dosarului incomplet în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, anul trecut, reprezentanţii Primăriei au amendat clubul respectiv.

Președintele României, Klaus Iohannis a avut o reacție fermă după incendiul din clubul Bamboo.

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că în ceea ce priveşte incendiul din clubul Bamboo se pare că regulile şi legile au fost încălcate, adăugând că, până nu se va înţelege că legea e una pentru toţi, societatea va fi mereu în pericol.

"În incendiul din clubul bucureştean nu şi-a pierdut viaţa, din fericire, niciun om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporţii. Reguli şi legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înţelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toţi, societatea va fi mereu în pericol", a scris sâmbătă şeful statului pe Facebook.

Update: "Persoana aflată sub ventilaţie şi-a revenit. Acum este în stare bună. 38 de persoane au ajuns în spital, dintre care 21 de victime transportate de SMURD şi SABIF, iar 17 cu mijloace proprii",  a declarat Raed Arafat.

Update: Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat sâmbătă, referitor la posibilitatea că s-a fumat în interiorul Clubului Bamboo înainte de incendiu, că o astfel de speculaţie trebuie verificată temeinic şi că în acest moment nu se poate pronunţa în această privinţă.

De asemenea, întrebat despre posibile cauzele ale incendiului, Daniel Vasile a spus că există doar informaţii care fac referire la locul de izbucnire a incendiului furnizate de martori. "Urmează ca după stingerea incendiului să facem şi această verificare", a precizat el.

Întrebat de posibilitatea de a se fi fumat în interior, oficialul ISU a susţinut că acest lucru este interzis şi o astfel de speculaţie trebuie verificată temeinic.

"Nu putem să ne pronunţăm pe o asemenea ipoteză în acest moment. (...) În mod cert incendiul a izbucnit, judecând după modul de manifestare a flăcărilor, de la zona de club, dar ce compartiment anume din zona clubului nu vă pot spune în acest moment", a menţionat Daniel Vasile.

El a mai precizat că, la momentul sosirii primelor echipajel ISU la faţa locului, procedura de evacuare era condusă de staff-ul administrativ al clubului.

Update: La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică - 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obţine informaţii despre persoanele transportate la spital, informează ISU Bucureşti.

De asemenea, oricine deţine informaţii relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului poate suna la numărul respectiv de telefon

Update: Medicul coordonator al SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat sâmbătă că în urma incendiului de la clubul Bamboo nu sunt persoane cu arsuri, însă au fost persoane expuse la fum, una singură fiind în stare gravă şi intubată, care se află în clinica ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca.

Potrivit medicului, alte două persoane care au fost transportate la Spitalul Floreasca prezintă fracturi care urmare a faptului că au sărit de la etaj.

Bogdan Opriţa a adăugat că persoanele care au fost transportate la spitalele bucureştene prezentau expunere la fum şi hipotermie.

"Echipajele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă au transportat, dintre cele aproape 50 de persoane care au fost asistate, jumătate - la spitalele Floreasca, Universitar, Sfântul Pantelimon şi Elias, persoane care prezentau fie expunere la fum, fie hipotermie", a explicat Opriţa.

Update:  Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat la Antena 3 că focul este sub control, dar că există posibilitatea să fi rămas persoane blocate în interiorul clubului. "În acest moment nu mai sunt victime, acum focul este sub control, mai sunt câteva focare, clădirea este prăbuşită. A rămas aici un dispozitiv minimal. La spital, 35 de persoane au fost transportate de ambulanţă sau au venit personal. O singură victimă în stare critică, două persoane cu traumatisme pentru că au sărit de la înălţime. Este posibil să existe persoane surprinse înăuntru".

Update: Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat sâmbătă că aproximativ 40 de persoane au ajuns la spitale în urma incendiului de la clubul Bamboo din Capitală.

"În acest moment sunt 20 de persoane transportate către unităţile spitaliceşti din Bucureşti, cu ambulanţe SMURD şi cu ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. La unităţile spitaliceşti s-au mai prezentat cu mijloace proprii aproximativ 20 de persoane. Există o singură persoană grav rănită, cu arsuri la nivelul căilor respiratorii, intubată, ventilată mecanic. Aceasta se află la Spitalul Floreasca", a precizat Daniel Vasile.

Potrivit acestuia, toate celelalte victime acuză expunere la fum, intoxicare cu monoxid de carbon şi stare de hipotermie în cazul unora.

Reprezentantul ISU a adăugat că multe dintre victime au fost consultate şi ulterior au părăsit spitalul.

"La Floreasca s-au prezentat 16 persoane, transportate de ambulanţe sau cu deplasare proprie, şi au rămas doar 3, printre care şi această persoană intubată. La Universitar, cinci persoane şi au plecat toate cinci. La Pantelimon, două persoane prezentate, ambele internate. La Colentina, trei persoane şi a rămas una singură. La Spitalul Elias, o persoană transportată, care a rămas şi internată. Iar la Spitalul de Arşi nu sunt persoane internate, pentru că nu sunt persoane care să fi prezentat arsuri", a declarat Daniel Vasile.

Update: Martor: Incendiul a izbucnit într-o încăpere de lângă bar. Au fost artificii, dar nu de acolo a izbucnit incendiul. Eu am ieşit printre primii. Clubul era plin.

Update: Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat sâmbătă că există posibilitatea ca unele persoane să nu se fi putut evacuat din interior.

"Este foarte complicat ceea ce urmează să vă spun dar există o posibilitate ca unele persoane să nu se fi putut evacuat din interior deşi primele echipaje de la detaşamentul Băneasa, care au ajuns la faţa locului, au procedat la verificarea interioară a spaţiilor", a precizat reprezentantul ISU Bucureşti, într-o declaraţie pentru presă făcută de la faţa locului.

El a adăugat că acele echipe de pompieri intrate în primă fază în incinta clubului pentru căutarea de persoane care nu s-au putut evacua au fost nevoite să iasă după ce au început să se prăbuşească elementele de construcţie din cauza incendiului.

"Au constituit o echipă de căutare-salvare, au intrat, au verificat cât de mult au putut în condiţiile de vizibilitate din cauza fumului şi faptul că la momentul sosirii acestora prima comunicare pe staţie a fost că este o ardere violentă care a cuprins deja o suprafaţă semnificativă. Ulterior, acele elemente de construcţie s-au prăbuşit, au părăsit în mod progresiv şi pompierii zona interioară şi au acţionat în mod preponderent din exterior", a mai afirmat Daniel Vasile.

De asemenea, şeful DSU, Raed Arafat, a menţionat şi el, într-o declaraţie de la faţa locului, întrebat dacă ar mai fi persoane rămase în clubul incendiat, că se va şti dacă sunt astfel de victime după ce pompierii vor putea intra şi vor căuta în zona distrusă.

"La acest moment, persoane de salvat efectiv nu avem. Deci dacă sunt persoane surprinsă înăuntru, din păcate, cel mai probabil vor fi găsite decedate (...) Colegii de la pompieri continuă acum lupta cu incendiul şi la un moment vor începe să verifice zona care a fost afectată şi să vedem apoi dacă au fost persoane surprinse care nu au putut să iasă", a spus Arafat.

Update: Primele imagini de la locul incendiului din Clubul Bamboo. Clădirea a ars în întregime. ISU Bucureşti anunţă că există posibilitatea ca unele persoane să nu fi putut ieşi din club.

Update: Starea unui număr de patru persoane transportate la Spitalul Sf. Pantelimon în urma incendiului din Clubul Bamboo nu este una gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale, dr. Fiorella Mitoiu.

"Au fost aduse cinci persoane, au mai rămas patru. Acestea prezintă hipotermie, intoxicaţie cu fum şi atacuri de panică", a spus dr. Fiorella Mitoiu, care a mai adăugat că starea celor patru persoane nu este gravă.

Update: Starea celor persoane care au fost duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru îngrijiri medicale în urma incendiului de la Clubul Bamboo este bună, a declarat sâmbătă dimineaţă purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Leonard Grecescu.

El a spus că aceştia nu prezintă arsuri, însă au inhalat fum.

"Starea lor este bună. Nu prezintă arsuri. Au inhalat fum", a spus medicul.

Update: Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că la această oră nu se mai află la faţa locului persoane rănite în urma incendiului de la Clubul Bamboo.

"Nu mai sunt persoane rănite la fata locului. (...) Ultima a fost dusă acum în faţa mea, a fost cu hipotermie şi uşoară intoxicaţie de fum. (...) O singură persoană este grav intoxicată cu fum şi monoxid de carbon", a spus şeful DSU.
 

Update: Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că singura persoană rănită foarte grav în urma incendiului de la Clubul Bamboo a fost dusă la Spitalul Colentina, fiind intubată şi ventilată mecanic pentru că prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii.

"În acest moment, sunt 22 de persoane care au fost transportate la spitalele din Bucureşti. Din acestea, 20 au rămas în continuare internate. Vorbim de spitalele Floreasca, Universitar, Pantelimon şi Colentina, până în acest moment. Există un singur caz foarte grav la Spitalul Colentina, o persoană care este intubată, ventilată mecanic, prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii. Toate celelalte acuză doar expunere la fum, posibil stare de intoxicare şi posibil stare de hipotermie, deci viaţa acestora în acest moment nu este pusă în pericol. Există informaţii în acest moment pe care le verificăm potrivit cărora mai sunt şi alte persoane care s-au prezentat cu alte mijloace, mijloace proprii, către unităţile spitaliceşti", a precizat reprezentantul ISU Bucureşti, într-o declaraţie pentru presă făcută de la faţa locului în jurul orei 5,30.

El a precizat că nu există informaţii exacte privind numărul persoanelor care se aflau în club la momentul izbucnirii incendiului, iar primele echipaje de pompieri ajunse la faţa locului au putut face şi o verificare în interiorul clubului, înainte ca incendiul să se generalizeze.

"În momentul în care am ajuns, era în curs procedura de evacuare a persoanelor din club, evident că mai erau câteva. Asta ne-au spus primele echipaje care au ajuns, au procedat la verificarea interioară atât cât s-a putut pentru că era deja o stare de ardere generalizată în unele porţiuni de clădire", a subliniat Daniel Vasile.

În ceea ce priveşte manifestarea incendiului, suprafaţa totală afectată este de aproximativ 2500-3000 de metri pătraţi, iar pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea acestuia.

"De menţionat, faţă de intervenţia anterioară, faptul că avem şi un echipaj de scafandri care a verificat zona din spatele clubului, zona către lac, pentru identificarea unor persoane. În spatele clubului nu au fost identificate persoane de către scafandri. Cine s-a evacuat, ulterior a şi fost luat din zona respectivă, deci nu mai este nimeni în spatele clubului", a mai spus reprezentantul ISU Bucureşti.

Update: Incendiul izbucnit la Clubul Bamboo se manifestă pe o suprafaţă de circa 2500-3.000 de metri pătraţi, iar un număr de 22 de persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale, informează ISU Bucureşti, pe pagina sa de socializare.

Potrivit sursei citate, două victime au fost transportate la spitalul Sf Pantelimon, 13 la Floreasca, unul fiind intubat, 5 la Spitalul Universitar şi două la Colentina, care au părăsit spitalul.

ISU precizează că informaţia transmisă anterior privind transportarea unor persoane pentru îngrijiri la spitalul Sf. Ioan nu a fost corectă.

În acest moment, intervin la locul incendiului peste 20 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, maşini de descarcerare şi 26 de ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. La faţa locului a fost creat un spital mobil.

Update: Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat sâmbătă dimineaţa pentru Agepres că până la acest moment nu are informaţii de morţi în incendiul de la Clubul Bamboo.

El a spus că niciuna din cele 12 persoane îngrijite de echipajele de intervenţie nu se află în stare foarte gravă.

"Avem 12 persoane, în acest moment nimeni nu este în stare gravă. Sunt echipe suficiente deplasate la faţa locului. Încă focul nu este stins. Avem echipe de căutare-salvare pe apă pentru că avem informaţii că unii s-ar fi aruncat în apa rece. Avem echipe de la pompieri care caută acum", a spus şeful DSU.

De asemenea, sursa citată a mai precizat că ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, se află la sediul MAI, la centrul de coordonare.

"La faţa locului mă aflu eu şi medicul Opriţa şi comandanţi de la pompieri, pentru a coordona la faţa locului. Nu am informaţii de morţi la acest moment", a mai spus Raed Arafat.

Clubul Bamboo din Capitală a ars în totalitate, iar clădirea este prăbuşită în cea mai mare proporţie, anunţă, sâmbătă dimineaţă, Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Pompierii au activat Planul Roşu de intervenţie. La faţa locului acţionează, potrivit sursei citate, peste 20 autospeciale de stingere, 27 echipaje SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, un Spital Mobil şi Descarcerare Grea, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

Ştire iniţială: Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Pompierii au activat Planul Roşu de intervenţie. Clubul Bamboo din Capitală a ars în totalitate, iar clădirea este prăbuşită în cea mai mare proporţie

ISU Bucureşti transmite că 10 victime preluate de echipele de intervenţie în urma incendiului de la Clubul Bamboo au fost transportate la Spitalul Floreasca şi alte două la Sf. Ioan, ele având o expunere la fum şi posibil stare de hipotermie.

Există şi cel puţin o victima intubată, în stare gravă.

Potrivit unor surse medicale, alte persoane au fost transportate de la locul incendiului cu ambulanţele şi la spitalele de urgenţă Universitar Colentina, unele dintre acestea suferind atac de panică.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole