O româncă plecată la muncă în Olanda este dată dispărută. Alexandra trebuia să revină în țară pe 8 decembrie
Publicat acum 2 ore si 7 minute
În urma incendiului, la una dintre case au ars bunurile de la parter (mobilier, textile și alte bunuri casnice) și s-au degradat pereții. La cea de-a doua locuință, aflată la aproximativ 50 de metri distanță de prima, au ars acoperișul și bunurile din interior.
”Din primele cercetări, cauza probabilă, pentru ambele misiuni, este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.
La stingerea flăcărilor a participat și părintele Gabriel-Puiu Florea. Acesta a participat cu o autospecială pe care a cumpărat-o alături de fiii săi și alți tineri din comuna Cornu Luncii.