Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu pe Calea Dorobanți, în Bucureşti. Circulaţia, restricţionată

Incendiu pe Calea Dorobanți, în Bucureşti. Circulaţia, restricţionată

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 10:30 29 Mai 2023 Modificat la 13:27 29 Mai 2023

Pompierii bucuresteni intervin, luni dimineața, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la produs la mansarda unei cladiri din Calea Dorobanți.

Incendiul se manifestă cu degajare de fum la nivelul acoperisului. Clăsirea este compusă din parter, un etaj şi mansardă. Suprafata afectată estimata este de 400 mp.

În imediata apropiere se afla o cladire cu opt etaje, iar pompierii actionează pentru protejarea acesteia, notează Mediafax.

Nu sunt raportate victime până la acest moment.

Pompierii spun că personalul celor doua cladiri s-a evacuat. Au fost alertate 11 autospeciale de stingere.

Având în vedere intervenția pompierilor la un incendiu situat pe Calea Dorobanți, Brigada Rutieră recomandă participanților la trafic să evite zona; să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri și să circule cu prudență.

La acest moment traficul rutier este restricționat pe Calea Dorobanți, segmentul de drum cuprins între Șos. Ștefan cel Mare și Bd. Dacia.

Brigada Rutieră recomandă participanților la trafic să evite zona, să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri şi, totodată să circule cu prudență.

Liniile 131, 331 şi 301 sunt blocate pe ambele sensuri, iar traseul lor a fost deviat.

[GAL layout="2"]

Update 08:53 Pompierii anunţă că acţionează la exterior pe toate laturile clădirii, respectiv la interior în mansardă. Totodata, se intervine pentru îndepărtarea învelitorii din tablă pentru a realiza accesul la structura acoperişului.

Update 10: 30 - Incendiul a fost lichidat, iar pompierii vor deschide o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului. Se iau în calcul mai multe variante însă e posibil să fie vorba de un scurt circuit.

Etichete: incendiu Bucuresti
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole