Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu în Botoșani, după ce un bărbat a verificat butelia de gaz cu bricheta

Incendiu în Botoșani, după ce un bărbat a verificat butelia de gaz cu bricheta

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:00 04 Mai 2022 Modificat la 17:00 04 Mai 2022

După ce botoșăneanul a aprins bricheta în casă, pentru a verifica o butelie, gazul acumulat în încăpere a luat foc, iar în scurt timp flăcările s-au extins la un corp de mobilier din apropiere. Speriat, proprietarul și ceilalți membri ai familiei au părăsit încăperea și au sunat după ajutor.

"La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul a fost stins în limitele găsite", a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, potrivit Monitorul de Botoșani.

Pompierii atrag atenția că astfel de evenimente nefericite pot fi evitate prin respectarea următoarelor recomandări:

  • verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
  • la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
  • asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
  • în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
  • deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
  • nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea!
  • Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole