Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Suspecţii minori în cazul incendiului devastator de la Constanţa au fost identificaţi

Suspecţii minori în cazul incendiului devastator de la Constanţa au fost identificaţi

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:25 16 Dec 2021 Modificat la 18:34 16 Dec 2021

Cei doi copii sunt momentan în custodia Poliţiei. Sunt audiaţi şi urmează să se stabilească dacă se vor lua măsuri preventive sau nu.

Cei doi copii au 13 şi 15 ani.

"Nu pare a fi o mână criminală. Există posibilitatea să fie doar o joacă", a spus prim-procurorul adjunct din cadrul Parchetului Constanţa, joi, la "News Hour with CNN".

Blocul s-ar fi aprins de la un foc pus în parcarea de la subsolul imobilului

Dovada, camerele de supraveghere care au surprins momentul iniţierii incendiului. La ora 00, 44 de minute şi 58 de secunde, se vede camere cum un individ intră în subsolul blocului. La ora 00, 45 de minute şi două secunde se văd capetele a doi indivizi cum se plimbă spre exterior iar parcarea din subsol se luminează. 

Ora 00, 46 de minute şi 33 de secunde. Parcarea se luminează şi mai tare. Pare că se produce o explozie. 

În 5 secunde de la deflagraţie, se văd siluetele a doi indivizi care ies în fugă.

Sunt anchete în cazul incendiului de la Constanţa unde 37 de maşini au ars în parcarea complexului rezidenţial, iar opt oameni, printre care şi doi copii, au ajuns la spital. 

Din primele informaţii, complexul nu avea aviz ISU pentru parcarea subterană, iar autorităţile au descoperit multe alte nereguli. Vă amintim că 150 de apartamente au fost afectate după ce faţada blocului a fost curpinsă de flăcări, iar peste peste 250 de oameni au fost evacuaţi.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz, pentru distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă. 

Etichete: incendiu Constanța
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole