Antena 3 CNN Actualitate Incendiu Bamboo: Angajaţi şi clienţi ai clubului, audiaţi la Poliţia Capitalei

Incendiu Bamboo: Angajaţi şi clienţi ai clubului, audiaţi la Poliţia Capitalei

<1 minut de citit Publicat la 12:26 21 Ian 2017 Modificat la 12:26 21 Ian 2017

Angajaţi şi clienţi ai Clubului Bamboo sunt audiaţi sâmbătă la Poliţia Capitalei, au precizat oficiali ai DGPMB, potrivit Agerpres.

DGPMB menţionează că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), în urma incendiului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Clubul Bamboo.

"Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri. În cauză, a fost asigurat perimetrul de interes şi a fost iniţiată cercetarea la faţa locului. Continuarea acestei activităţi este influenţată de faptul că incendiul nu a fost stins în totalitate până în prezent, precum şi de faptul că pericolul de prăbuşire a structurii nu a fost înlăturat", a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat de presă.

Etichete: incendiu bamboo
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole