Antena 3 CNN Actualitate Incendii violente în Grecia: Patru sate au fost evacuate. Aurotitățile elene iau măsuri urgente pentru protejarea de caniculă

Incendii violente în Grecia: Patru sate au fost evacuate. Aurotitățile elene iau măsuri urgente pentru protejarea de caniculă

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 21:27 31 Iul 2021 Modificat la 21:30 31 Iul 2021

Cinci pompieri, 33 de camioane, patru avioane de stingere a incendiilor şi elicoptere au fost mobilizate pentru a lupta împotriva acestui incendiu în regiunea Zeria.

Spitalele din Patras şi dintr-un oraş din apropiere, Aigio, au fost de alertate pentru a primi persoane rănite.

Autostrada din zona afectată, precum şi podul Rio-Antirio ce leagă Peloponez de Grecia continentală au fost închise circulaţiei, potrivit agenţiei de presă elene ANA.

Grecia se pregătește pentru unul dintre cele mai grave valuri de căldură din istoria recentă a țării, iar autoritățile își intensifică eforturile pentru a aborda potențialele pericole.

Vineri a avut loc o întâlnire de urgență în sediul Secretariatului Protecției Civile din Atena.

Grecia anunță măsuri de urgență pentru caniculă

Autoritățile elene au anunțat patru măsuri pe care guvernul le va adopta pentru a proteja populația de caniculă și de potențialele incendii.

În primul rând, autoritățile sfătuiesc populația „să evite fiecare activitate care ar putea provoca un incendiu”. Din acest motiv, pe lângă Serviciul de Pompieri, guvernul ordonă Poliției Elene să se implice în prevenirea incendiilor. Polițiștii vor efectua patrule pentru a localiza orice focar, astfel încât Serviciul de Pompieri să poată interveni cât mai repede. 

În al doilea rând, ministrul a îndemnat cetățenii să folosească apa și electricitatea cu măsură, astfel încât să nu existe întreruperi de apă sau de curent electric. În plus, Serviciul Național de Sănătate a fost pus în alertă maximă pentru a ajuta persoanele afectate de căldură, transmite Greek Reporter.

În al treilea rând, vor urma alte anunțuri cu privire la facilitarea grupurilor vulnerabile. În mod tradițional în Grecia locurile publice și chiar private cu aer condiționat rămân deschise 24 de ore pe zi în timpul valurilor de căldură pentru a ajuta persoanele fără adăpost sau pe cele vulnerabile care nu au mijloace de a se răcori.

În cele din urmă, atât angajații din sectorul privat, cât și cei din sectorul public vor trebui protejați de condițiile meteorologice extreme. Fiecare angajator va avea responsabilitatea siguranței angajaților.

În plus, Protecția Civilă a țării îndeamnă acum populația să evite toate călătoriile inutile.
 

Etichete: incendii Grecia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole