Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte câteva mii au fost evacuate, în urma unui incendiu de vegetaţie care a afectat peste 500 de case şi clădiri în nordul statului american California, relatează site-ul agenţiei Dpa şi postul BBC.
Serviciul de pompieri Cal Fire a informat că incendiul este controlat doar în procentaj de 5% şi se întinde pe aproximativ 33.000 de hectare, jumătate din suprafaţa statului Singapore.
Incendiul a izbucnit luni, însă s-a extins puternic în zilele următoare, evoluţie favorizată de temperaturile ridicate, vânt puternic şi nivelul redus al precipitaţiilor.
Oficialii oraşului Redding, aflat la aproximativ 350 de kilometri la nord de San Francisco, au impus evacuarea rezidenţilor prin culoare create în vestul şi nordul localităţii.