Pentru cei care își doresc o „escapadă” în natură, combinată cu o degustare de vinuri naturale, există mai multe tipuri de evenimente organizate la cramele din România.
Excursiile la crame pot fi de o zi sau jumătate de zi, pentru grupuri. Unii organaizatori formează și grupuri mici, pornind de la doi participanți, dacă se fac excursii cu bicicleta. Sunt, însă, și agenții de turism specialzate pe acest tip de excursii. Cele mai cunoscute sunt Bibi Touring și Elf Travel, care organizează evenimente tematice, incluzând vizite la crame.
[GAL layout="2"]Producătorii de vinuri, la rândul lor, pot organiza evenimente, la cerere, condiția fiind să existe grupuri formate care să facă rezervare pentru o astfel de vizită. O altă variantă de a ajunge la o degustare de vinuri este în cadrul unui circuit turistic organizat pentru grupuri mari, cu vizitarea cramelor inclusă. Deși pandemia a tăiat elanul organizatorilor de astfel de excursii, pentru că au intervenit interdicțiile din 2020, tendința s-a păstrat, pentru iubitorii de vinuri care vor să iasă și în natură, timp de o zi.
Există și posibilitatea de a face vizite individuale la crame, cu simpla condiție să se facă o rezervare, pentru o anumită dată și oră, cu cel puțin două-trei zile înainte. Cele mai recomandabile variante de vizită sunt prin intermediul unei agenții care organizează circuite turistice sau excursii de mai multe zile, având transportul și cazarea incluse. Astfel se poate avea garanția calității circuitului turistic, în timp ce apelul la organizatori neautorizați care postează anunțuri pe rețelele de socializare nu garantează o experiență reușită. Sunt și ghizi de turism care fac astfel de excursii, fără a avea contracte cu agențiile sau cu respectivele crame și fără a oferi vreu garanție.
Cele mai populare crame, care primesc un număr mare de vizitatori, sunt cele care pot oferi inclusiv cazare, dar sunt puține. Există, însă, și producători de vinuri care au lansat concepte proprii pentru evenimente, precum Jidvei, care oferă tururi ghidate pentru vizitarea Cetății de Baltă, în Județul Alba, sau Crama Rosova, de la Cernavodă, județul Constanța, care organizează concerte sau petreceri la piscină, iar cele mai multe astfel de evenimente sunt „sold out” cu mult timp înainte de data desfășurării. O altă cramă care poate oferi și cazare, iar uneori organizează evenimente tematice este Ostrov, unde se poate ajunge doar cu bacul, având rezervare făcută din timp.