Antena 3 CNN Actualitate Social Încă o amânare pentru autostrada Lugoj-Deva

Încă o amânare pentru autostrada Lugoj-Deva

Oficialii Companiei de Drumuri au amânat, a doua oară, tăierea panglicii pentru 15 km din autostrada Lugoj-Deva. Inaugurarea șoselei era promisă pentru sfârşitul anului trecut.

„La sfârşitul lunii decembrie s-a amânat deschiderea porţiunii de 15 km de autostradă din lotul 2 Lugoj-Deva pentru că nu au fost îndeplinite prevederile legale. La începutul acestei săptămâni a avut loc o şedinţă pentru recepţionarea lucrării şi stabilirea datei privind inaugurarea lucrării. Sunt anumite probleme tehnice privind anumite lucrări de terasamente, scurgerea apelor şi semnalizare care nu permit recepţionarea lucrării şi deschiderea traficului în condiţii de siguranţă. Nu s-a recepţionat lucrarea, iar deschiderea traficului pentru acest lot s-a amânată”, au declarat surse din Ministerul Transporturilor pentru Capital.

Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva este construit de Salini Impregilo aceeaşi firmă care a realizat autostrada demolată, Orăştie-Sibiu. Valoarea contractului este de 562,73 milioane lei fără TVA din care 478,32 milioane lei lei Fonduri de Coeziune (85%) şi 84,40 milioane lei Guvernul României (15%).

Subiecte în articol: amanare Ministerul Transporturilor
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile