Antena 3 CNN Actualitate Încă două staţii de metrou vor fi funcţionale până la sfârşitul anului

Încă două staţii de metrou vor fi funcţionale până la sfârşitul anului

<1 minut de citit Publicat la 17:33 07 Aug 2016 Modificat la 17:33 07 Aug 2016

Bucureştenii au putut, duminică, să viziteze staţia de metrou Străuleşti, care este aproape finalizată, fiind prima staţie din Capitală în care va putea pătrunde lumina naturală în interiorul pasajelor pietonale.

Reprezentanţii Metrorex şi cei ai constructorului spun că lucrările vor fi gata în luna decembrie a acestui an. Lucrările sunt realizate de grupul italian Astaldi, acelaşi care realizează şi lucrările pentru magistrala din Drumul Taberei, întârziate cu aproximativ un an, scrie news.ro.

Staţiile de metrou Laminorul şi Străuleşti fac parte din proiectul de extindere a Magistralei 4 de metrou, linia nou construită având o lungime de 1,89 de kilometri. Pe lângă cele două staţii, proiectul prevede tunele şi galerii de legătură, un terminal intermodal, un park&ride şi un depou, valoarea totală a investiţiei fiind de 252,4 milioane euro, 186 de milioane de euro fiind fonduri europene.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole