Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, Nadia Olaru, numărul de persoane reținute a ajuns, luni, la 16.
„Polițiștii brașoveni au continuat cercetările într-un dosar penal disjuns, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Astfel, a fost probată activitatea infracțională a încă 8 persoane, acestea fiind reținute pentru 24 de ore. Toate cele 16 persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a spus Olaru, potrivit Mediafax.
În primă fază, opt persoane au fost reţintute pentru tentativă de omor, încăierare şi tulburare în urma scandalului din Săcele. Scenele violente au ajuns şi în spaţiul public, fiind postate pe Facebook. Pe filmare se vede o maşină intrată în câțiva oameni, după care este atacată cu bâte sau lopeţi. În imagini apar și câțiva polițiști care se întreabă dacă să intervină sau nu.
În încăierare mai multe persoane au fost rănite, dar nu au avut nevoie de spitalizare.
Spiritele s-au calmat după ce poliţiştii au tras focuri de avertisment.
În toiul nopţii, poliţiştii au făcut şi reţineri.
În urma probatoriului administrat, 8 persoane au fost reţinute și s-a deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru tentativă la omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.