Primarul Sectorului 3 din București, Robert Negoiță, a inaugurat vineri, 31 mai, Sala de Scrimă "Ana-Maria Brânză" din incinta Școlii gimnazile nr. 195 Hamburg, unde învață peste 2.500 de elevi.
"Îi mulțumesc pentru că există, pentru tot ce a făcut pentru România și pentru exemplul pe care ni-l dă fiecăruia dintre noi, și sper din suflet ca din această sală să iasă mulți campioni care să reprezinte România mai departe și, la fel cum Ana-Maria a făcut, să ne facă mândri că suntem români.", i-a transmis Robert Negoiță, vineri, campioanei naționale la scrimă, Ana-Maria Brânză, în cadrul evenimentului de inaugurare.
''Este cel mai mare vis, cel mai mare vis şi cea mai preţioasă medalie. Cât eram sportivă, eram tot timpul întrebată care e cea mai importantă medalie şi răspundem întotdeauna următoarea. Uite că de fapt, aici trebuia să ajungem şi asta este cu adevărat cea mai frumoasă medalie. Cel mai important trofeu şi moştenirea pe care vrem să o ducem mai departe, vrem să o dăm copiilor.
Să ştiţi că mie încă nu-mi vine să cred. Am venit aici când era şantier, am venit aici când nu erau planşele şi aşa mai departe. Am văzut toate aceste etape, picturile murale din spate (care o reprezintă - n.r.) nu le-am văzut, le-am văzut astăzi şi încă îmi tremură genunchii.
Mă simt ca după o medalie realmente, când cobor de pe podium şi toată lumea te întreabă ce ai simţit când se cânta imnul? Nu ştii ce simţi, e greu să pui în cuvinte toată această emoţie, tot ce se întâmplă astăzi aici'', a declarat Ana-Maria Brânză la inaugurarea sălii.
Construcţia rezultată reprezintă supraetajarea clădirii existente prin transformarea unei terase circulabile, închisă în structura uşoară metalică, într-un etaj curent.
În procesul de proiectare au fost implicaţi specialiştii Federaţiei Romane de Scrimă şi astfel, spaţiul util rezultat al sălii a fost dotat pentru maximizarea posibilităţii de folosire cu șase piste de competiţie şi opt piste de antrenament, având o capacitate totală de 14 piste. Aceasta înseamnă patru copii/pistă, adică 56 de tineri se pot antrena simultan (maximal).
În urma implementării proiectului, în cadrul a 1.150 mp construiţi a fost înglobată o sală de sport cu suprafaţa utilă de 891.46 mp, respectiv spaţii complementare, necesare bunei funcţionări, astfel: casa scării, holuri, birou administraţie dotat cu spaţiu vitrat de supraveghere către sala de scrimă, grupuri sanitare, boxă curăţenie, depozitări şi bineînţeles, vestiare corect echipate şi dimensionate, respectiv grupuri sanitare pentru sportivi, diferenţiate pe sexe, potrivit Primăriei Sector 3.