Înălţarea Domnului. Creştinii sărbătoresc joi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor, în care se taie mieii, iar în unele zone oamenii se “bat” cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, scrie News.ro.
Înălţarea Domnului. Oamenii se salută în această zi cu formulele "Hristos s-a Înălţat!" şi "Adevărat s-a Înălţat!".
Înălţarea Domnului. Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.
Înălţarea Domnului. La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.
Înălţarea Domnului. De sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora fiind făcute praznice de pomenire.
Înălţarea Domnului. Clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.