Antena 3 CNN Economic Inflația a ajuns la 8,4%, față de ianuarie 2021. Energia termică s-a scumpit cu 21,6% într-un an

Inflația a ajuns la 8,4%, față de ianuarie 2021. Energia termică s-a scumpit cu 21,6% într-un an

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 10:55 14 Feb 2022 Modificat la 11:19 14 Feb 2022

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2022 – februarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 – februarie 2020) este 5,5%.

Preţurile de consum în luna ianuarie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 au crescut cu 1,5%.

Într-un an de zile, s-au scumpit cu +7,2% mărfurile alimentare, mărfurile nealimentare (inclusiv combustibilii, energia, haine, medicamente) cu +10,2%, iar serviciile cu +5,6%.

Scumpiri la alimente, energie electrică și gaze

- Cartofii sunt cu 25% mai scumpi față de anul trecut și cu 2% față de decembrie. Avans similar și pentru ulei.

- Carnea este mai scumpă cu 5% față de ianuarie 2021, iar laptele cu 4,6%.

- Ouăle s-au scumpit cu 2,5% față de decembrie și cu 8% față de ianuarie 2021.

- Combustibilii s-au scumpit cu 3,6% în doar o lună și sunt cu aproape 25% mai scumpi față de ianuarie 2021.

- Energia electrică s-a menținut la același nivel față de decembrie și este ușor mai ieftină (-2%) față de ianuarie 2021. Această tendință ține cont de plafonarea prețurilor pentru anumite categorii de consumatori, măsură introdusă de autorități.

- Gazele s-au scumpit cu 6,2% față de decembrie și sunt cu 61% mai scumpe față de ianuarie anul trecut.

- Energia termică, avans de 6,4% în doar o lună. Este cu 21,6% mai scumpă față de ianuarie 2021.

- Transportul aerian este mai scump cu 20% față de decembrie.

Indicele prețurilor de consum în luna ianuarie 2022 la principalele mărfuri și servicii | Document

 

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole