Antena 3 CNN Coronavirus În ultimele 24 de ore, un român a murit din cauza COVID-19, la fiecare 4 minute

În ultimele 24 de ore, un român a murit din cauza COVID-19, la fiecare 4 minute

Mădălina Ignat
1 minut de citit Publicat la 17:44 13 Oct 2021 Modificat la 17:53 13 Oct 2021

România continuă să îşi plângă morţii de COVID. Un român a murit la fiecare 4 minute în ultimele 24 de ore. Au fost 442 de decese de luni şi până marţi, peste 40.000 în total. Cel mai grav bilanţ de la debutul pandemiei.

Autoritățile nu reușesc să stăpânească pandemia de coronavirus și bilanțul este tragic. Marţi a fost cea mai neagră zi pentru Romania, atunci au fost înregistrate 16.743 de cazuri noi, iar 442 de persoane au murit.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 15.733 noi cazuri de coronavirus.

Ţara noastra a ajuns în momentul în care începe să numere decesele care puteau fi evitate, spun specialiştii. Dezastrul românesc e titlul sub care vorbeşte presa internaţională despre România.

Nu e niciun semn că lucrurile încep să se îmbunătăţească, dimpotriva. Oameni disperaţi îşi caută rudele prin spitale, nu au informaţii despre ele de zile în şir, spitalele sunt depăşite, personalul medical e la limita burnout-ului.

Specialiştii spun că urmatoarele 2 săptamani vor fi la fel de dificile, dacă nu şi mai dificile, iar ăatalia pentru un loc la spital rămâne crâncenă.

Fiecare pat este ocupat, oriunde se eliberează, de un pacient în stare gravă. Cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din UE, cu restricții puține și nerespectate, cu politicieni incapabili să propună vreo soluție coerentă, România a ajuns pe primul loc în Europa și pe locul trei în lume la rata de mortalitate COVID.

Statistic vorbind, COVID a ucis în Romania într-un an şi jumatate, acelasi număr de oameni câti au murit în accidente rutiere, în ultimii 18 ani.

Citiţi şi: România - locul 3 în lume la decese COVID și locul 5 la infectări, potrivit Worldometers

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole