Antena 3 CNN Actualitate În premieră. Tudor Petruţ, un rol pe viață

În premieră. Tudor Petruţ, un rol pe viață

4 minute de citit Publicat la 23:42 19 Iun 2016 Modificat la 23:42 19 Iun 2016

La 30 de ani de la premiera filmului ''Liceenii'', Tudor Petruţ are un singur regret, acela că i-a cedat-o pe Oana Sârbu lui Ştefan Bănică jr.
Pentru cei care nu au mai văzut demult filmul ''Liceenii'', se cuvine o scurtă recapitulare ca să vă reamintiţi cine era Şerban Pascu.

sursa: În premieră

Şi astăzi Tudor Petruţ a rămas în centrul atenţiei

Au trecut 30 de ani de atunci. Şerban e tot fără Oana Sârbu, a mai încărunţit şi are barbă. Însă în buletin, e la fel ca pe generic - Tudor Petruţ. Iar spiritul i-a rămas de licean.

E duminică dimineaţa, foarte devreme şi pe terenul de fotbal al unei şcoli de pe coasta californiană a Americii o gaşcă veselă de băieţi pare să se antreneze pentru un meci foarte important.

sursa: În premieră

E o atmosfera frumoasă, ca într-o tabară de adulţi care n-au uitat să fie liceeni. Unii sunt ingineri, alţii lucrează în IT sau cercetare. Români deştepţi şi frumoşi, cu o carieră solida în America, dar care işi permit, măcar o dată pe săptămână să dea în mintea copiilor. Azi, Tudor e în centrul atenţiei. Exact ca pe vremuri, când el era pe marele ecran, iar ei făceau coadă la casa de bilete.

America l-a şocat pe Tudor Petruţ: Erau de toate, absolut de toate

Cumva, anii de liceu au rămas mereu cu el, deşi sunt la o distanţă de trei decenii şi peste 10 mii de kilometri.
La volanul maşinii sale, ne face un tur al oraşului în care locuieşte de peste 20 de ani. Judeţul portocalei, cum îi spune el în glumă. Orange County face parte din statul California, dar este considerat, el singur, a 47-a economie a lumii. Atât de ridicat e nivelul de trai. Se vede asta uşor, doar dacă te uiţi la casele luxoase, cu vedere la Ocean, la străzile impecabile ori la maşinile care circulă pe ele. E un loc unde se trăieşte bine, spune Tudor Petruţ. I-a trebuit ceva vreme să se obişnuiască cu asta, recunoaşte. Când a ajuns prima dată aici, imediat după căderea comunismului în România, totul părea atat de ireal încât a fost şocat.  

E sigur că numele lui va fi pe un mare afiş în America

Aici, între aceste frânturi de amintiri înrămate, şi-a creat Tudor insula pe care se retrage când îi e prea tare dor. Sau de fiecare dată când caută muze, inspiraţie, idei. Şi scrie. Scrie scenarii, asteptând răbdător ziua în care numele lui va fi pe un mare afiş şi aici, în America. E sigur că va veni. Desigur, nu chiar mâine.

Nimeni nu a bănuit succesul incredibil pe care avea să-l aibă ''Liceenii''

sursa: În premieră

Filmările au durat două luni. Vara lui 86. A fost ca o joacă, işi aminteşte Tudor. Pentru băieţi, mai ales, care stăteau mai mult pe terenul de fotbal de unde regizorul, Nicolae Corjos îi lua aproape cu forţa. Tocmai de aceea n-a bănuit nimeni succesul incredibil pe care avea să-l aibă filmul. De altfel, până şi astăzi, ''Liceenii'' rămâne pe locul 25 în topul celor mai urmărite filme din Romania. Sălile de cinema erau arhipline, se vindeau bilete "pe sub mână", melodia din generic era un fel de imn al adolescenţilor. Iar actorii, Tudor, Ştefan, Oana, Mihai, nişte superstaruri.

Cum a amânat Tudor Petruţ visul hollywoodian. Planul B

A plecat înainte să se termine seria ''Liceenii'' în România. Când s-a filmat ultima parte, ''Liceenii rock and roll'', Tudor Petrut traversa deja oceanul. Odată ajuns în California, prima varianta pe care a luat-o în calcul a fost, evident, actoria. Doar era vecin cu marea cetate a filmului. Unde, se spune, porţile sunt larg deschise pentru toata lumea şi e suficent să baţi ca să ţi se deschidă. Cât de greu poate fi?

Tudor Petruţ alias Peggy

sursa: În premieră

Prin urmare, rolul vieţii lui a devenit chiar viaţa lui. Cinci ani de zile a refuzat să se mai apropie de vreun platou de filmare. Nu a mai participat la niciun casting, nici măcar pentru figuraţie. În schimb a scris şi a corectat scenarii - e şi asta o muncă apreciată şi bine plătită la Hollywood, avea să afle. Până într-o zi când, solicitat să participe la o probă, a cedat la insistenţele părinţilor.

După aceşti trei ani de zile, profu de mate Tudor Petruţ a devenit, pentru americani, Peggy. Aşa-l şi strigă fanii pe stradă: Hey, Peggy!
El nu se supără: a înţeles că acesta este de fapt unul din paşii mici pe care trebuie să îi faci dacă vrei să ajungi departe.

De fapt, ne mărturiseşte Tudor, dintre zecile de mii de actori membri ai sindicatului de la Hollywood, doar 10% joacă în filme constant. Restul, aşteaptă. Poveştile acelea cu vânzători de pizza sau chelneri descoperiţi de câte un regizor celebru şi transformaţi în vedete peste noapte sunt doar poveşti. E drept, inventate tot la Hollywood

Este Tudor Petruţ fericit?

Tudor Petruţ a ales să nu se grăbească. Şi, între timp, să trăiască din plin, aşa cum a învăţat la el acasă şi la el în casă.

sursa: În premieră

Îl credem pe cuvânt. Şi nu, nu e de vină sosul prea iute de la mâncarea mexicană. E spiritul american care l-a învăţat că visele sunt frumoase dar nu ţin de foame, că decât să te îmbeţi cu apă chioară mai bine încerci o margherita şi că niciodată, dar niciodată să nu laşi să treacă pe lângă tine oameni sau trenuri care ar putea să fie şansa ta. Băiatul cu ochi albaştri din ''Liceenii'' are sigur şansa lui, iar numele ''Tudor Petruţ'' ar putea fi strigat într-o bună zi la Oscar.

 

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole