Antena 3 CNN Actualitate În premieră: Nu l-am vrut pe Eliade - Povestea neștiută a ultimilor ani din viața marelui scriitor

În premieră: Nu l-am vrut pe Eliade - Povestea neștiută a ultimilor ani din viața marelui scriitor

1 minut de citit Publicat la 19:23 02 Iul 2017 Modificat la 19:23 02 Iul 2017

Într-o lume normală, povestea de astăzi de la emisiunea „În premieră” ar fi despre un mare scriitor român și opera lui genială care a marcat literatura universală și a lăsat amprente pe viața a milioane de pământeni.

Și ar fi fost un reportaj frumos, pentru că e cam singurul nostru autor de o asemenea anvergură. Dar noi nu trăim într-o lume normală. Așa că povestea de azi e tristă. Și vorbim despre un savant care s-a stins departe de România, îndurerat că, acasă, lumea l-a îngropat înainte de vreme.

Între timp, el era atât de măcinat de dor încât a rugat un prieten să-i aducă în America un pumn de pământ românesc, ascuns într-o șosetă.

Alții îi aduc elogii și îi dedică universități. Noi am refuzat să luăm în primire moștenirea pe care a lăsat-o României, pe motiv că e prea mare bătaie de cap.

Aceasta este povestea neștiută a ultimilor ani din viața lui Mircea Eliade

Când a ajuns în SUA, Mircea Eliade aparținea deja lumii. Era faimos și căutat de cele mai cunoscute universități din Europa. Timp de 20 de ani a trăit ca un pelerin: Londra, Lisabona, Paris.

Mircea Eliade a ajuns la Chicago, alături de soția lui, acolo unde avea să predea „Istoria Religiilor” la universitatea din oraș. Probabil că a rămas la Chicago pentru că a găsit acolo locul, dar mai ales oamenii care să îi dea sentimentul de acasă. 

Unul dintre ei este Stelian Pleșoiu, un român care a avut ocazia să-i cunoască pe soții Eliade și să locuiască în casa lor.

„O altă bucurie a lui era să mănânce sarmale românești și papanași făcuți de un român. Și, eventual, dacă îi găseai un vin bun românesc. Eu m-am ocupat des de acest lucru”, povestește Stelian Pleșoiu.

Episodul venirii lui Maitreyi în Chicago

„Cristinel Eliade și-a trimis prietenele să o vadă, să o analizeze pe această doamnă Maitreyi. Și era foarte nerăbdătoare. Primele ei întrebări au fost: cum arăta?”, povestește Stelian Pleșoiu.

Cum a murit Mircea Eliade

”A făcut o comoție cerebrală la el în casă și când a simțit că-i vine sfârșitul a reușit să scrie pe o coală albă trei lucruri: 1 să fiu incinerat, 2. la funeralii să fie un popa negru și 3. manuscrisele să-i fie date lui Culian. După asta a căzut într-o comă profundă din care nu și-a mai revenit”, a povestit Stelian Pleșoiu.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole