Antena 3 CNN Actualitate Cultură În premieră. Ceaușescu, de la un bebeluș simpatic la dictatorul României

În premieră. Ceaușescu, de la un bebeluș simpatic la dictatorul României

S.T.
4 minute de citit Publicat la 18:12 02 Apr 2018 Modificat la 18:12 02 Apr 2018

Dictatură, un cuvânt care ar trebuie să ne sperie pe toți, cu atât mai mult acum când în lumea răsar tot felul de personaje cărora li s-a urât cu democrația.

Cum parcurge un om drumul de la bebeluș simpatic la lider fără scrupule capabil să ucidă, să terorizeze și să-și împrăștie otrava peste generații?

Cu mici nuanțe, transformarea unui om în dictator parcurge aceleași etape, a arătat Carmen Moise, duminică, la emisiunea „În premieră”.

Nicolae Ceaușescu a sfârșit împușcat în decembrie 1989. La aproape trei decenii, românii care nu au cunoscut dictatura se poartă de parcă ar vrea să o aducă înapoi. 

Cum reușește un astfel de tiran să schimbe oamenii și să-i marcheze chiar și după moarte?

26 ianuarie 2018. Dacă ar mai fi trăit, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 100 de ani.

La mormântul lui, la cimitirul Ghencea Civil din Capitală, în fiecare an, oamenii se adună și depun flori.

Băiatul cu patru clase, timid, ușor bâlbâit, plecat din Scornicești ca să se facă cizmar la București și-a pus amprenta supra acestei țări. Ca să înțeleagă cum și mai ales de ce, istoricul Lavinia Betea a răscolit ani de zile în arhive și a stat de vorbă cu oameni din anturajul dictatorului.

Au rezultat multe informații șocante. Tatăl lui era liberal. Dictatorul cu patru clase a învățat chiar foarte bine. „Cu patru clase, era foarte bine pentru epoca respectivă. Era ceea ce ar fi astăzi masterul”, a spus Lavinia Betea.

Povestea dictatorului cu patru clase a început în 26 ianuarie 1918, într-o casă de lut și o familie numeroasă. Din cei zece copii, Nicolae a fost al treilea.

Avea 11 ani când a plecat la București să se facă cizmar.

„Dacă ne gândim cum se făcea încălțăminte atunci, înțelegem că era un lucru deosebit”, a spus istoricul Lavinia Betea.

Apăruse comunismul și meșterul lui Ceaușescu a sesizat potențialul ucenicului său. L-a infiltrat în noua mișcare și în 1950, la 32 de ani, deși nu făcuse armata avea grad de general. Nicolae Ceaușescu devine pionul principal al aparatului represiv care avea să instaureze prin frică sălbatică dictatură comunistă din România.

Ceaușescu a dat de gustul puterii și dorea din ce în ce mai mult.

„Se ocupa de schimbări, de trecut în rezervă. Avea enorm de multă putere”, a spus istoricul Lavinia Betea.

În noaptea de 21 spre 22 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică , RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria, au invadat Cehoslovacia.

A doua zi, Ceaușescu a ieșit la rampă cu un discurs dur și a condamnat invazia. Oamenii nu au știut zeci de ani care a fost adevărul. De fapt, nimeni nu l-a invitat pe Ceașescu să participe la invazia Republicii Socialiste Cehoslovace.

„Este un moment pe care el l-a folosit abil. Este și momentul în care România o ducea mult mai bine decât alte țări comuniste”, a spus Radu Preda, director al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului.

Popularitatea lui Ceaușescu a explodat atunci. Românii se bucurau că aveau un președinte iubit, dar nimeni nu a înțeles atunci că toți aveau interese economice.

În 24 de ani, Ceaușescu a făcut peste 230 de vizite externe pe absolut toate continentele. Peste tot pe unde mergea era primit bine.

Ceaușescu a vizitat America de patru ori. Nivelul lui era ușor de citit. În 1971, i-a venit o idee. Ceaușescu a fost fascinat atunci de coordonarea în cinstea conducătorilor iubiți. Cu succesul urcat la cap, Nicolae Ceaușescu a început să se comporte ca un proprietar de țară, de munți, ape, livezi, resurse și oameni și a făcut tot ce a vrut, convins că nu are cine să protesteze.

Așa s-a ajuns la cel mai crud regim din toată Europa de est.

Treptat, România se degrada continuu. Țara toată era un imens cartier de blocuri înghesuite în care vara era foarte cald și iarna înghețai sub plapumă.

Apa caldă era doar două ore pe zi, la fel și program la televizor. Curentul se lua în jur de 20.00.

În octombrie 1981, rafturile s-au golit de mâncare și nimic nu se mai putea cumpăra fără cartelă. Când foamea a devenit de nesuportat, minerii au ieșit din galerii și au început să strige: Jos Ceaușescu, jos comunismul. Mulțimea era prea furioasă, a intrat în sediul miliției și atunci au intervenit trupele de securitate fără milă.

Peste ani, frica de securitate și de tortură puseseră stăpânire pe toată țara.

Am suferit și am fost marcați pentru restul vieții degeaba. Lipsa hranei și a curentului electric în casele noastre n-a ajutat decât foarte puțin la plata datoriei externe. Miliardele de dolari s-au plătit din cu totul alți bani.

Achitarea datoriei nu a schimbat însă cu nimic viața oamenilor. Frigul, foamea și frica erau tot mai puternice.

În decembrie 1989 Ceaușescu a fost eliminat, însă răul făcut de el a rămas săpat adânc.

Dictatura comunistă a sădit ură și dezbinare, a transformat unii români în turnători fără scrupule, iar din alții a făcut asasini cu zâmbetul pe buze. Nici până astăzi nu se știe câte victime a făcut.

 

 

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole